Astăzi, 5 august, după mai mult timp, s-au mai înregistrat două decese dintre pacienții confirmați infectați cu noul coronavirus în județul Neamț. Sunt 63 de decese raportate până acum, din 1.431 de bolnavi cu Covid confirmați, în total. Tot astăzi s-a marcat un nou record nedorit, de 38 noi cazuri față de ieri, iar în ultimele două săptămâni au fost confirmate nu mai puțin de 344 de persoane din județ.

dr marcoci scaledCele două spitale care îngrijesc bolnavii – Sanatoriul Bisericani și Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț – sunt deja aglomerate, astăzi fiind 253 de pacienți internați. Tot de astăzi, masca trebuie obligatoriu purtată afară – în piețe, evenimente, lăcașuri de cult turistice, muzee. În județul Neamț s-a depășit pragul de 3 bolnavi la mia de locuitori, prag de la care medicii epidemiologi încep să analizeze dacă se impune carantina pe zone. În acest moment, dr. Daniela Marcoci, medic șef în cadrul Direcției de Sănătate Publică Neamț declară că cele mai mari probleme sunt focarele din familii și mănăstirile: „În afară de focarele închise din Târgu Neamț, Agapia și Roznov, sunt mulți bolnavi în familii. Oamenii pleacă în concedii, se întorc din concedii, avem perioada aceasta, cu multe hramuri mănăstirești și, chiar dacă sunt slujbe afară, nu se respectă distanța, se stă la masă unul lângă altul. Dacă nu se înțelege faptul că fiecare trebuie să se protejeze, pentru ca toți ceilalți din jurul său să fie protejați, este grav. Avem focare familiale în zona Târgu Neamț și Roman, focarele instituționale sunt sub control, acum”.

După ce Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Neamț a decis purtarea obligatorie a măștii în zonele publice deschise aglomerate, controalele s-au intensificat. În ultimele 24 de ore au fost derulate peste 200 de verificări la terase, în mijloace de transport în comun și alte zone publice, fiind aplicate 41 de amenzi în valoare de 7.850 de lei pentru nerespectarea regulilor sanitare de protecție.

C.I.

Articolul precedentFetele din centrele sociale din Piatra-Neamț au fost consiliate antitrafic
Articolul următorIndividul care a înjunghiat un tânăr, în Târgu Neamț, a fost prins