sihastria 1Recordul absolut al acestui referendum a fost atins la Mănăstirea Sihăstria, unde, la ora 10, Biroul Electoral Central a anunțat că s-a înregistrat o prezență de 299,4%. Din cei 167 de alegători înscriși pe lista permanentă, au votat 102, însă alți 398 votaseră pe liste suplimentare. Mănăstirea Sihăstria a atins, deci, recordul, cu 500 de voturi în urna amenajată în trapeza pentru credincioși.

În topul celor mai frecventate secții, locul al doilea este ocupat tot de o mănăstire, Neamț, unde s-a înregistrat 56,01% prezență. Au votat până la ora 10, 76 alegători din lista permanentă (din 216 înscriși) și 45 pe liste suplimentare.

La polul opus, cea mai mică prezență s-a înregistrat la secția 392, de la Școala Rediu, unde, din 1.221 de alegători, au votat 23. Plus 2 pe lista suplimentară. Procent: 2,04%.

Foarte aproape, cu 2,05%, se află secția de la Școala Gimnazială ”Gh. Pătrașcu” Buruienești, unde, din 1.602 voturi așteptate, s-au înregistrat doar 28. Cu 5 pe liste suplimentare, s-a trecut peste două procente.

La secția din Școala gimnazială Izvoare, unde, din 1.070 de alegători, s-au prezentat la vot doar 21 care, cu cei 5 din listele suplimentare, au ridicat procentul până la 2,42%.

În mediul urban al județului, situația se prezintă astfel:

Piatra Neamț: 7.711 voturi pe liste permanente (din 95.657), 582 pe liste suplimentare, 176 cu urna mobilă – procent: 8,85%.
Roznov: 540 voturi pe liste permanentă (din 8.358), 100 pe liste suplimentare, 7 cu urna mobilă – procent: 7,74%.

Roman: 3.735 voturi pe lista permanentă (din 58.343), 317 pe liste suplimentare, 7 în urnă mobilă – procent: 6,95%.

Târgu Neamț: 1.653 voturi pe lista permanentă (din 18.083), 275 voturi pe liste suplimentare, 12 voturi în urnă mobilă – procent: 10,72%.

Bicaz: 793 voturi pe liste permanente (din 7.092), 82 pe liste suplimentare, 1 cu urna mobilă – procent: 12,35%.

Ca impresie generală, a crescut frecvența prezentării la urne, mai ales după terminarea slujbelor la biserici.

 

Articolul precedentO maşină de teren şi o autoutilitară, incendiate la Cordun
Articolul următorPrimarul Daniel Harpa: ”Am votat pentru viitorul tinerilor, din respect pentru Biserica Ortodoxă care s-a mobilizat”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.