NEAMȚ: Criminal în serie, obligat la despăgubiri de 60.000 lei

justitie ciocan

Spiru Românaşu (60 de ani), criminalul în serie din Valea Ursului, a fost rejudecat la Bacău şi a rămas cu pedeapsa de 10 ani de închisoare. Instanţa a modificat, însă, substanţial daunele acordate familiei ultimei victime. De unde Tribunalul Neamţ stabilise doar 10.000 de lei pentru rudele bărbatului ucis, Curtea de Apel Bacău a mărit suma de 6 ori.

Crima s-a petrecut în luna septembrie a anului trecut, când Românaşu a avut nişte discuţii cu un consătean în vârstă de 71 de ani, pe care îl bănuia că fură bostani şi porumb de pe câmp. Întâmplarea a făcut ca “duşmanii” să se întâlnească într-o seară la cârciumă şi numai Românaşu să ajungă acasă în acea noapte. Rudele bătrânului l-au căutat peste tot o zi întreagă şi l-au găsit într-un târziu mort, la marginea satului. Avea capul sfărâmat cu toporul. Suspect din prima clipă, Românaşu n-a recunoscut nimic, însă de data asta anchetatorii au strâns suficiente probe ca să-l poată aresta.

În vara lui 2004, criminalul a fost achitat pentru omor, deşi era bănuit de uciderea altui consătean, tot cu toporul. Fapta s-a întâmplat în august 2003, iar cadavrul a fost descoperit după vreo 7 zile, timp în care petele de sânge din căruţa lui Românaşu s-au degradat şi n-a putut fi stabilit profilul ADN. Nefiind probe care să-i demonstreze vinovăţia, Românaşu a scăpat de pedeapsă. Acum, însă, nu doar că are de stat 10 ani în puşcărie, dar trebuie să plătească şi 60.000 de lei pentru crima pe care a comis-o. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...