0:00

NEAMŢ: Copil de 9 ani, martor la înjunghierea mamei, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn copil de 9 ani a asistat la o scenă dramatică şi a încercat să-şi apere mama, în faţa tatălui dezlănţuit. Femeia, care are 30 de ani, lucrează la o salon de înfrumuseţare şi se află în divorţ. În seara de 28 aprilie, după ce s-a îmbătat şi şi-a adus aminte de toate eşecurile din viaţă, Silviu Gabriel Stroe (34 de ani) s-a hotărât să aibă o „discuţie” cu soţia, aşa că a sunat-o şi i-a spus să iasă în stradă. Ana Maria Stroe a ieşit, împreună cu băiatul, care se afla cu ea la serviciu, şi s-a pomenit atacată.

„Pe fondul unor neînțelegeri familiale un bărbat de 34 ani din municipiu și-a agresat fizic soția folosind un obiect tăietor înțepător, după care a părăsit locul faptei”, a precizat subcomisarul Costel Irina, din cadrul Poliţiei Neamţ.

„Victima a fost transportată la spital unde s-a constatat că necesită pentru vindecare un număr de 12-14 zile îngrijiri medicale, iar viața nu i-a fost pusă în pericol”.

Tânăra avea trei plăgi înjunghiate – una abdominală, superficială, una în zona gâtului, tot superficială, şi alta la antebraţ, cum a încercat să se apere. Medicul care a stabilit că viaţa nu i-a fost pusă în pericol, a „retezat” şansele ca agresorul să fie arestat, pentru că legea nu prevede astfel de măsuri dacă nu se poate vorbi despre tentativă de omor. Silviu Stroe a fost găsit în oraş, după ora 1 noaptea, şi a fost reţinut pentru loviri sau alte violenţe şi tulburarea gravă a ordinii și liniștii publice. Cel mai probabil, însă, el va fi cercetat în libertate, aşa că soţia sa va sta cu frica în sân şi cu ochii în patru. (C. MIRCEA)

Articolul precedentNEAMȚ: Recuperare neurologică în Spitalul Județean
Articolul următorLIGA I: 60 de jandarmi la CSMS Iaşi – FC Ceahlăul
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.