NEAMŢ: Concurs de scurt metraje pentru licee

elevi examen 10Centru Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Neamț lansează Ediția I a Concursului județean „Liceenii te informează”, adresat elevilor din învățământul liceal și profesional, în cadrul proiectului educativ „Noi te informăm, tu decizi!” Concursul, care se va desfășura în perioada 2 martie – 8 aprilie, constă în realizarea de către liceeni a unor scurt metraje prin intermediul cărora să se promoveze ofertele educaționale ale liceelor/școlilor profesionale din care fac parte. Potrivit organizatorilor, ideea a pornit de la baza unui studiu realizat de CJRAE din care reiese că cei mai mulți elevi de clasa a VIII-a din Neamț nu știu ce să aleagă atunci când vine vorba despre viitorul lor școlar.

„Este demonstrat faptul că elevii care se află la sfârșit de gimnaziu sunt ușor debusolați când e vorba despre alegerile pe care trebuie să le facă pentru continuarea studiilor. Acest lucru se întâmplă din mai multe motive, principalul fiind acela că nu se informează suficient în ceea ce privește ofertele educaționale pe care le au liceele și școlile profesionale. În acest sens, prin intermediul acestui proiect ne dorim să oferim un sprijin elevilor care se află la sfârșitul clasei a VIII-a”, a precizat Sorina Vasilescu-Apostol, unul din organizatorii concursului.

Filmele de prezentare trebuie să aibă o durată de 15 minute. Acestea vor fi puse în format electronic și vor fi trimise, până în 27 martie , pe e-mail, la adresa [email protected]. Se vor acorda premiile I, II, III și mențiune, iar instituțiile partenere în proiect vor acorda premii speciale. Înscrierea la concurs este gratuită. (M. TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...