Neamț. Comună în plină zonă turistică – Vânători-Neamț- program de restricționare a apei potabile

Locuitorii comunei Vânători-Neamț sunt informați că, din cauza consumului foarte ridicat de apă înregistrat în această perioadă, Compania Județeană APĂ SERV S.A. a decis introducerea unor restricții temporare în alimentarea cu apă potabilă.
Măsura este aplicată începând de astăzi, 18 iulie 2026, ora 09:00, până duminică, 19 iulie 2026, ora 08:00. În acest interval, apa va fi furnizată cu presiune redusă, existând și posibilitatea unor întreruperi temporare ale alimentării.
Potrivit reprezentanților companiei, sistemul local de alimentare a ajuns la limita maximă de funcționare, pe fondul consumului excesiv.
APĂ SERV face apel la responsabilitatea consumatorilor și reamintește că apa potabilă trebuie utilizată exclusiv pentru uz menajer. Sunt descurajate activități precum irigarea grădinilor și culturilor agricole, umplerea piscinelor sau rezervoarelor de mare capacitate, precum și spălarea curților, aleilor, teraselor ori a autovehiculelor.Neamț. Comună în plină zonă turistică - Vânători-Neamț- program de restricționare a apei potabile
Reprezentanții companiei subliniază că apa este o resursă limitată și un bun comun, care trebuie utilizat responsabil pentru a asigura continuitatea serviciului pentru toți consumatorii.
Pentru informații suplimentare, cetățenii pot apela numărul 0233 233 340 sau pot consulta informațiile disponibile pe site-ul companiei, www.apaserv.eu⁠.

C.T.S

N.R.: Pierderile regulate, ca urmare a avariilor la rețeaua de apă a comunei, nu sunt luate în nici un calcul calcul.

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora