0:00

NEAMŢ: Comisie de Dialog Social la Prefectură, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPrefectul judeţului Ioan Vlad Angheluţă a condus, joi, 28 mai, reuniunea Comisiei de Dialog Social, care a avut ca temă de dezbatere – consumul de droguri, tutun şi alcool în rândul elevilor. „Am propus această temă având ca punct de plecare o scrisoare deschisă adresată instituţiei noastre de către Consiliul Județean al Elevilor, Clubul Copiilor Piatra Neamț și Asociația Părinților din județul Neamț, prin care se face apel la necesitatea respectării prevederilor legale privind comercializarea băuturilor alcoolice și a tutunului, către minori. Astfel am considerat oportun ca în cadrul dialogului tripartit să dezbatem această temă pentru că fenomenul consumului de alcool şi droguri este foarte serios, ia amploare şi generează mari probleme sociale”, a spus în deschiderea întâlnirii prefectul Ioan Vlad Angheluţă.

La dezbaterea din cadrul Comisiei de Dialog Social, alături de membri, au fost prezenţi şi reprezentanţii semnatarilor scrisorii deschise, precum şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ), Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ), Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), ai Poliţiei Locale (PL), ai Comisariatului judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, (CJPC), ai Liceului Tehnologic Economic-Administrativ Piatra Neamţ, ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Neamţ şi ai Asociaţiei Aqvila.

Prin vocea reprezentantului Consiliului elevilor din Liceul Tehnologic   Economic-Administrativ a fost prezentat succint conţinutul scrisorii deschise prin care se solicită sprijin pentru iniţierea de activităţi pentru conştientizarea consecinţelor săvârşirii de fapte care vin în conflict cu legea, includerea în curricula şcolară a unor ore speciale de educaţie pentru prevenirea urmărilor generate de săvârşirea unor fapte penale în urma consumului şi a traficului de droguri. Totodată, având în vedere că se comercializează băuturi alcoolice minorilor fără respectarea prevederilor legale, s-a mai solicitat iniţierea de demersuri pentru respectarea Legii 61/1991, republicată, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Reprezentantul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Neamţ a avut o intervenţie prin care a făcut referire la indicatori statistici. Astfel, Raportul pe anul 2014 al Agenţiei Naţionale Antidrog evidenţiază, printre altele, şi faptul că unul din doi elevi de 16 ani fumează, aproximativ 80% dintre aceştia au consumat băuturi alcoolice, iar unul din 10 elevi cu vârsta de 16 ani a consumat, cel puţin o dată, droguri.

„Legislaţie există şi este binefăcută rămâne doar să fie aplicată aşa cum trebuie. Instituţiile statului au o capacitate limitată de control, de aceea rolul părinţilor al educatorilor şi al societăţii civile este foarte important. Doar împreună, făcându-ne fiecare treaba în dreptul nostru, vom reuşi măcar să diminuăm, dacă nu să combatem, acest fenomen al consumului de alcool şi droguri. Să semnalăm, fiecare dintre noi, organelor competente, abuzurile şi încălcările de lege atunci când le sesizăm. Cu toţii ştim că pentru profit se cam uită de lege”, a mai spus în timpul întâlnirii prefectul Ioan Vlad Angheluţă.

Au mai avut intervenţii pe aceeaşi temă reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Poliţiei Locale, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Comisariatului judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţiei de Sănătate Publică, Consiliului Judeţean, Liceului Tehnologic   Economic-Administrativ Piatra Neamţ, Asociaţiei părinţilor, Consiliului Judeţean al Elevilor, ai sindicatelor şi ai patronatelor, fiecare făcând referire la proiectele, măsurile şi activităţile proprii desfăşurate, dar şi la importanţa educaţiei de la toate nivelurile în scopul prevenirii şi combaterii acestui fenomen.

La finalul dezbaterilor au fost formulate două propuneri concrete cu care toţi cei prezenţi au fost de acord :

  • Derularea în parteneriat a unui proiect de sensibilizare a agenţilor economici cu privire la respectarea cadrului legal în ceea ce priveşte comercializarea produselor din tutun şi a alcoolului, propunere formulată de coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog
  • Stabilirea unui regim închis pentru şcoli, după modelul Colegiului Naţional Petru Rareş, propunere formulată chiar de reprezentantul Consiliului Judeţean al Elevilor.
Articolul precedentSărbătoare la Grădinița „Smărăndița” Târgu-Neamț GALERIE FOTO
Articolul următorBACĂU: Amendă de 10.000 lei din fier vechi
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.