scoalaMiile de elevi din Neamț ar trebui să-și pregătească ghiozdanele, după vacanța de iarnă, deoarece reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean au anunțat că directorii de școli nu au sesizat probleme majore care ar putea fi invocate pentru suspendarea cursurilor școlare.

Suntem în contact, în permanență, cu școlile. Nu sunt probleme majore care să nu fie rezolvate. Avem raportări obligatorii către Minister, iar prima este astăzi (8 ianuarie – n.red.), la ora 17”, a precizat Viorel Stan, inspectorul școlar general al ISJ Neamț.

Totodată, pe site-ul Ministerului Educației, cei interesați, pot vedea dacă, în județul din care provin, cursurile școlare au fost sau nu suspendate (detalii, aici). Deja cursurile au fost amânate în Vaslui şi Suceava.

Reamintim că vacanța de iarnă se încheie în 8 ianuarie, următoarea (semestrială) fiind programată pentru perioada 4-12 februarie. (Marian TEODOROF)

Articolul precedentMaşini blocate în zăpadă în Vaslui! Record de incendii în Botoşani!
Articolul următorCSM Roman şi HCF Piatra Neamţ, meciuri amânate din cauza vremii!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.