0:00

NEAMȚ: Centru Național de Informare Turistică la Târgu-Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiVineri, 16 ianuarie, ora 11:00, în Sala de ședințe a Consiliului Local Târgu-Neamț s-a anunțat oficial amenajarea Centrului Național de Informare și Promovare Turistică în urbea de sub Cetate. Prezenți la lansarea proiectului finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013 au fost primarul Daniel Harpa, viceprimarul Traian Humulescu, city-managerul Vasile Apopei, managerul de proiect, Daniel Amihăilesei, președintele Asociației „Valea Ozanei”, Dan Gavriloaie, alături de reprezentanți ai asociațiilor și fundațiilor din oraș.

Seria declarațiilor a fost deschisă de primarul Daniel Harpa: „În cele din urmă am reușit să organizăm o conferință de presă ca urmare a faptului că, în luna decembrie 2014, am semnat contractul de finanțare între Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2007-2013, Ministerul Dezvoltării Regionale și a Administrației Publice prin Autoritatea Națională de Turism organism intermediar pentru Programul Operațional 2007-2013 și Primăria Târgu-Neamț. Mai exact este vorba de finanțarea proiectului privind amenajarea unui Centru Național de Informare și Promovare Turistică în orașul nostru. Locația acestui centru va fi pe Bulevardul Ștefan cel Mare, vis-a-vis de Catedrala Adormirii Maicii Domnului”.

Daniel Amihăilesei, managerul de proiect a venit cu o serie de completări despre proiect: „Contractul de finanțare a fost semnat pe 16 decembrie 2014, iar perioada de implementare a proiectului este de 12 luni, așa că sperăm ca, la sfârșitul anului, să vă invităm la finalizarea proiectului, la noua locație modernă. În acest proiect dorim să amenajăm spațiul pentru a putea fi clasificat ca un Centru Național de promovare Turistică. Valoarea totală a proiectului 504.811,60 de lei, iar cofinanțarea eligibilă și neeligibilă a primăriei este de aproximativ 90.000 de lei”.

„Primăria Târgu-Neamț începând cu anul 2012 a colaborat și colaborează atât cu Fundația Ion Creangă, cât și cu Asociația Valea Ozanei și suntem în discuții deja avansate cu Primăria Agapia, Primăria Vânători-Neamț și Consiliul Județean Neamț ca în perioada imediat următoare ceea ce se întâmplă astăzi cu finanțarea acestui centru să fie doar începutul. Așa cum spuneam încă din anul 2012 șansa orașului nostru este turismul și activitățile culturale.”, a spus și city-managerul Vasile Apopei.

Reprezentanții asociațiilor și fundațiilor din oraș au pus problema oferirii turiștilor a informațiilor și materialelor promoționale de către centru, contracost. Managerul de proiect a specificat că unele materiale promoționale vor fi distribuite gratuit, iar hărțile turistice vor fi oferite contracost. Ionela Lungu, președintele Asociației Meșterilor Populari din Târgu-Neamț a sugerat administrației locale ca persoana ce va fi angajată la acest centru să fie flexibilă, comunicativă și să cunoască cel puțin două limbi străine.

„Acest Centru de Informare Turistică era mai mult decât o necesitate, pentru că un oraș declarat stațiune turistică de interes național fără un centru de informare este ca un hotel fără recepție. Acest centru ne va putea oferi statistici, va comunica cu turiștii din țară și din străinătate. Aș avea însă și câteva pretenții de la cetățenii orașului nostru: aceștia ar trebui să știe să mai zâmbească la turiști și fac apel în special la vânzători. Ar trebui să înființăm o școală de zâmbete”, a spus și Dan Gavriloaie, președintele Asociației „Valea Ozanei”.

La final, edilul a dorit să mai adauge câteva cuvinte: „După finalizarea investiției vom organiza un grup de lucru din care va face parte câte un reprezentant de la fiecare asociație și fundație din oraș, dar vom implica și comunele partenere. Pe lângă acest acest centru am reușit , în urma unei discuții cu constructorul de la Bacău, să obțin promisiunea că se va începe construcția acelui bazin de înot și vom demara și procedura pentru a aduce în administrarea orașului Cetatea Neamțului și Casa Memorială Ion Creangă”. (C.T. STURZU)

Articolul precedentNEAMŢ: Șef nou la Finanțe
Articolul următorVASLUI: Disensiuni cu cardurile de sănătate
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.