NEAMŢ: Centrale termice de la Primăria Piatra-Neamț sub Cetate

tg rampe primariaPrimăria Târgu-Neamț va primi de la Primăria Piatra-Neamț cu titlu gratuit nouă centrale termice în stare foarte bună de funcționare. Primarul Daniel Harpa ne-a informat că l-a trimis personal pe viceprimarul Traian Humulescu în cursul zilei de luni, 23 februarie, la sediul instituției din municipiul reşedinţă pentru a demara cât mai repede posibil transferul celor nouă centrale.

„Noi, am solicitat patru centrale termice de la Primăria Piatra-Neamț pentru că ne sunt de mare folos. Patru dintre centrale le vom da la Spitalul orășenesc Sf. Dimitrie, una la Colegiul Tehnic Ion Creangă și restul le vom oferi altor școli din oraș care au nevoie de centrale termice”, ne-a spus declarat Daniel Harpa. (C.T. STURZU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

FOTO. Vaslui. Incendiu într-un apartament din Bârlad – 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit în seara de 5 septembrie...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...