La Spitalul Orășenesc „Sf. Nicolae” din Bicaz, locurile scoase la concurs pentru completarea schemei de personal sunt prea puține comparativ cu cei interesați să le ocupe. Cele mai disputate locuri sunt cele de îngrijitori. Astfel, pentru 8 locuri destinate îngrijitorilor s-au înscris 27 de oameni. Aceștia vor avea de trecut proba interviului luni, 16 februarie. Concurență acerbă și pentru cele 7 posturi de asistenți medicali debutanți, unde s-au înscris 18 proaspeți absolvenți de postliceală sanitară. Până acum, aceștia au susținut proba scrisă și au fost admiși aproape toți. Unul a a absentat și un altul a picat cu nota 4,20. De remarcat ar fi că notele sunt slabe dacă luăm în calcul că cea mai mare notă, pentru un post de asistent medical (n.r. toate locurile disponibile), a ajuns până la 7,20.
„Într-adevăr, sunt note mici, dar au fost examene dificile. Mulți dintre ei abia acum se vor forma. O parte nu au experiență și nu au făcut stagii de voluntariat, dar sperăm că vor suplini prin dorința de a-și face treaba așa cum trebuie”, a precizat dr. Pușa Crețu, directorul medical al spitalului.
Reamintim că un examen important va avea loc în 2 martie, când se va decide care va fi managerul spitalului, interimatul fiind asigurat, în continuare, de Valentina Haidău. (M. TEODOROF)