Un bărbat de 69 de ani din Târgu Neamţ şi-a pierdut viaţa într-un mod tragic, în dimineaţa de 25 februarie. Un vecin de-al său a anunţat pompierii la ora 4:28 că arde o locuinţă de pe strada Vultur şi există posibilitatea ca proprietarul să fie înăuntru. Două autospeciale, cu un ofiţer şi 7 subofiţeri s-au dus la intervenţie.
„Era ceaţă şi probabil că vecinul care ne-a anunţat a sesizat incendiul destul de târziu, când toată casa era în flăcări”, ne-a declarat colonelul Dumitru Gavrilescu, comandantul Detaşamentului de pompieri Târgu Neamţ. „Era o casă compusă de fapt dintr-o singură cameră şi un fel de magazie, construite parţial din lemn şi parţial din cărămidă şi acoperite cu carton asfaltat. Focul era foarte puternic, nu te puteai apropia mai mult de 6-7 metri şi, la început, am sperat că bărbatul nu este în casă. Acoperişul magaziei căzuse şi, după ce am lichidat incendiul, am găsit bărbatul lângă uşa anexei. Probabil că a încercat să iasă şi a fost surprins de acoperişul care s-a prăbuşit peste el”.
Militarii au stabilit că incendiul a fost provocat de proprietar, care este posibil să fi adormit cu ţigara aprinsă în mână. Incendiul în care bărbatul şi-a pierdut viaţa, i-a determinat pe pompieri să reia sfaturile preventive pentru fumători: „Nu fumaţi nicodată în pat, când sunteţi obosiţi sau aţi consumat băuturi alcoolice! Scrumul şi resturile de ţigări se depun în scrumiere. Nu aruncaţi resturile de ţigări în coşul de gunoi!”.
Tot în noaptea de 24 spre 25 februarie, pompierii din Târgu Neamţ au fost chemaţi la o gospodărie din satul Ungheni, comuna Răuceşti.
„La locul indicat s-au deplasat 11 de subofiţeri, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă”, a precizat sublocotenentul Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. „La sosirea militarilor, incendiul se manifesta la fânul din grădina gospodăriei. Pompierii au acţionat pentru a opri extinderea incendiului la fânul care nu fusese afectat şi au acţionat timp de trei ore pentru stingerea incendiului. Au ars 15 tone de fân, iar alte 20 de tone au fost protejate de pompieri. Cauza probabilă a incendiului: acţiunea intenţionată”. (C. MIRCEA)