Duminică, 8 februarie, primarul Laurenţiu Dan Leoreanu a participat la spectacolul oferit de Clubul BAO, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de Qwan Ki Do în municipiul Roman. Au fost prezenți la manifestarea organizată de inimoșii sportivi de la BAO Roman, Ovidiu Covaci, director tehnic al Federației Române de Qwan Ki Do (centura neagră cu 6 dang), Nica Teodor și Nica Ștefan (centuri neagre cu 5 dang) – antrenori ai lotului național, Diumea Valerică (centura neagră cu 5 dang) – președintele Comisiei Naționale de Arbitraj și fondatorul Clubului BAO Roman, Prigoreanu Ștefan (centura neagră cu 3 dang) – vicepreședintele Federației Române de Qwan Ki Do, unul dintre primii practicanți ai Clubului BAO Roman.