NEAMŢ: Avansări la „excepţional” de Ziua Protecţiei Civile

avansati ISU 2015Ziua Protecţiei Civile s-a „simţit” de vineri dimineaţă, cel puţin la Piatra-Neamţ, unde sunetul sirenelor a anunţat începerea exerciţiilor de simulare a unui cutremur în şcoli şi alte instituţii. A urmat apoi o şedinţă festivă la Consiliul Judeţean unde, la fel ca în toate ocaziile de acest gen, s-au făcut urări, s-au citit mesaje şi s-a evocat importanţa acestei structuri pentru populaţie. Partea importantă pentru angajaţii ISU s-a consumat la ora 15, când a avut loc ceremonia înaintării în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, a cinci oameni cu merite deosebite. Primul pe listă a fost locotenent-colonelul, maior până acum, Bogdan-Liviu Jinga – şeful Serviciului Protecţie, Pregătire şi Educaţie Preventivă a Populaţiei. L-au urmat proaspătul căpitan Marius-Paul Bordeiu – şeful Biroului Resurse Umane; plutonierul major Cristinel-Marius Berariu – subofiţer în cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ, plutonierul adjutant Claudia-Violeta Ştefură – subofiţer în cadrul Serviciului Financiar şi plutonierul major Ioan Panaite – subofiţer în cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Neamţ. Nu ne îndoim de rezultatele excepţionale ale celor care lucrează la financiar sau la resurse umane, cum nu ne îndoim de faptul că de Ziua Pompierilor conducerea ISU Neamţ nu-i va uita pe entuziaştii de la intervenţie, care vin de acasă să-şi ajute colegii (uneori fără să fie chemaţi), îşi rup maşinile personale pe nişte drumuri imposibile şi sting incendii. Tot pentru binele populaţiei. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...