Neamț. Autoturism căzut în albia Pârâului Doamnei, la Piatra‑Neamț. Patru persoane au scăpat nevătămate

Neamț. Autoturism căzut în albia Pârâului Doamnei, la Piatra‑Neamț. Patru persoane au scăpat nevătămateUn eveniment rutier a avut loc în această dimineață, în jurulorei 08:45, în municipiul Piatra‑Neamț, pe strada Pârâul Doamnei, unde un autoturism în care se aflau patru persoanea părăsit partea carosabilă și a ajuns în albia pârâului.

Incidentul a fost semnalat printr‑un apel la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului au intervenit echipaje ale Detașamentului de Pompieri Piatra‑Neamț, precum și polițiști din cadrul IPJ Neamț.

La sosirea pompierilor,toate cele patru persoane se aflau deja în afara autoturismului, iar nici o victimă nu a necesitat îngrijiri medicale.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, zona fiind securizată pentru evitarea producerii unor incidente suplimentare.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de polițiști.

Autor:

Croitoru Angelahttps://zch.ro/
Angela Croitoru este redactor specializat în administrație publică și politică, dar a trecut prin toate domenii de presă. A lucrat atât în presa scrisă județeană ( Ceahlăul, Realitatea, Monitorul de Neamț), cât și în radio ( Radio 1). În prezent scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Are în portofoliu interviuri, anchete de real impact în zonă și o experiență în presă de peste 25 de ani.

Ultima ora

Sinistrați de furia apelor: sunt afectate  45 de persoane din Grințieș

Un pod din zona Pintic, comuna Grințieș, a fost...

FOTO. Accident la Târgu Neamț – o mașină s-a răsturnat din cauza vitezei

Un bărbat a fost rănit în urma unui accident...

Atenție șoferi: razie în trafic pe DN 2 – E85

Actualizare: În cadrul acțiunii au fost instituite 4 filtre, din...

Poliția Neamț a organizat un eveniment pentru copii în parcarea Shopping City Piatra Neamț

Parcarea Shopping City Piatra Neamț a fost gazda unui...

Vaslui. Accident cu victime multiple pe DN 24D

Un eveniment rutier soldat cu mai multe victime a...

Atenție șoferi: razie în trafic pe DN 2 – E85

Actualizare: În cadrul acțiunii au fost instituite 4 filtre, din...

Vaslui. Accident cu victime multiple pe DN 24D

Un eveniment rutier soldat cu mai multe victime a...

Atenție. Posibile întârzieri în accesarea serviciilor electronice ale Fiscului

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează că până la...

Ploaia amână din nou „Tărâmul Copiilor” de la Piatra Neamț

Pentru a doua săptămână consecutiv, activitățile din cadrul evenimentului...