Un bărbat de 51 de ani din Tămăşeni a făcut atac cerebral la volan, în ziua de 26 ianuarie, în timp ce-şi conducea maşina pe strada Ştefan cel Mare din Roman. Autoturismul a intrat pe contrasens şi s-a izbit într-un TIR cu remorcă la al cărui volan se afla un cetăţean ucrainean, tot de 51 de ani. După impact şoferul din Tămăşeni a suferit leziuni minore, însă era deja în comă din cauza accidentului cerebral vascular şi a fost dus, de urgenţă, la Spitalul de neurochirurgie din Iaşi.
Tot în ziua de 26 ianuarie s-a produs un accident uşor la intersecţia bulevardelor Republicii şi 9 Mai din Piatra-Neamţ, unde un taximetrist, care venea dinspre piaţă, a virat la stânga fără să acorde prioritate unui autoturism, care circula în direcţia Bicaz- Bacău. În urma impactului a fost rănit uşor taximetristul, iar o fată de 19 ani din Braşov, care se afla în cealaltă maşină a suferit un traumatism toracic şi traumatisme la ambele picioare. Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. (C. MIRCEA)