NEAMŢ: „Ars Economica”, la Liceul „Vasile Conta” din Târgu-Neamț

tg simpozion conta 01Aflat la a treia ediție, Simpozionul „Ars Economica” de la Liceul Economic „Vasile Conta” din Târgu-Neamț a strâns laolaltă elevi, profesori, alături de invitați de marcă de pe plan local, cât și din alte județe. Dacă din partea administrației locale au fost prezente Geanina Fedeleș, consilierul personal al primarului Daniel Harpa și Carmen Tanase, contabila șefă a primăriei, din partea Consiliului Local au fost prezenți Maria Vrînceanu, Mihaela Marian și Ion Burlacu. Alături de invitați locali au participat și profesori universitari de la universități din alte județe, cum ar fi: profesor universitar doctor Daniela Aghiorghiesei din Iași, profesor universitar doctor Daniel Botez de la Universitatea din Bacău și profesor universitar doctor Ioan Dănilă de la Universitatea din Bacău. De asemenea, a mai participat și arhimandritul Mihail Daniliuc de la Schitul Vovidenia și Elena Laiu, director adjunct al Inspectoratului Școlar Județean.

tg simpozion conta 02„Bine ați venit la cea de-a treia ediție a Simpozionului Național Ars Economica. Această poveste frumoasă a început acum mulți ani, o poveste a cărui scriitor este prietenul nostru, colegul nostru, profesorul Romeo Roman care a inițiat acest simpozion. Ne bucurăm din inimă că ați venit în număr atât de mare și aș vrea să încep cu mulțumirile. Mulțumesc elevilor din această școală pentru aplecarea pentru știință și cultură. Mulțumesc colegilor mei care s-au autodepășit în aceste zile. Vreau să mulțumesc invitaților care sunt prietenii școlii noastre și ne-au susținut necondiționat. Centrul universului în această săptămână este Iisus Hristos și îi mulțumesc părintelui Mihail Daniliuc. Mulțumesc de asemenea administrației locale care este reprezentată astăzi de două doamne, Geanina Fedeleș, consilierul domnului primar și Carmen Tanase, contabila primăriei. Tot din partea comunității locale avem între noi trei consilieri locali, membri în Consiliul de Administrație a școlii, doamna Mihaela Marian,doamna Maria Vrînceanu și domnul Ion Burlacu”, a transmis directorul Karina Cojocariu.

tg simpozion conta 06„Este o provocare pentru mine să particip, chiar dacă la început am zis că nu vin, fiind Săptămâna Mare. Legătura mea cu economia este următoarea: la vârsta adolescenței, la Iași, am urmat și eu tot un liceu economic. Am învățat și eu despre bilanț contabil și altele. Dar în Biblie, cartea cărților, regăsim principii economice. În Sfânta Scriptură cuvântul banii apare de peste 50 de ori. Trupul omului este legat de materie. Avem nevoie de materie, dar să nu-l uităm pe Dumnezeu. În viață trebuie să fim și Marta (trup) , dar și Maria (rugăciune). Vă felicit pentru tot ceea ce faceți și să nu uitați că materia trebuie să fie și spiritualizată. Dumnezeu să vă ajute în tot ceea ce faceți”, a spus și părintele Mihail Daniliuc. (Ciprian Traian STURZU)

tg simpozion conta 04

 

 

 

 

 

 

 

tg simpozion conta 05

 

 

 

 

 

 

 

tg simpozion conta 03

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...