NEAMŢ: Arestaţi pentru că puteau droga un liceu întreg. FOTO

droguri 1Trei indivizi din Roman s-au trezit cu mascaţii peste ei, în seara de 3 martie, iar după percheziţii au fost încătuşaţi şi duşi la anchetă, la DIICOT Neamţ. Ofiţerii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate au avut informaţii despre afacerile pe care le făceau Ioan Daniel Murariu (23 de ani), Sebastian Mitescu (21 de ani) şi „veteranul” Robert Căruceru (37 de ani) şi le-au „vizitat” locuinţele. Patru la număr, pentru că Murariu este prosper şi are două case.

„În urma percheziţiilor, au fost descoperite și ridicate 1,5 kg fragmente vegetale cu aspect de cannabis destinate comercializării, un cântar electronic folosit la porţionarea și cântărirea substanţelor, precum și mai multe grindere utilizate în vederea prelucrării substanței vegetale”, precizează Biroul de presă al IPJ Neamţ.

droguri 2Indivizii, care puteau droga liniştit un liceu întreg, având în vedere că vând cannabisul la gram, au fost reţinuţi, sub acuzaţiile de trafic de droguri de risc și deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Ultima acuzaţie li se trage de la faptul că „testau” ei înşişi marfa înainte de a o scoate pe piaţă. În seara de 4 martie, în jurul orei 17:00, toţi au fost duşi la tribunal, cu propunerea de arestare preventivă. Şi au şanse mari să primească mandate, având în vedere cantitatea de droguri pe care o deţineau şi profilul clienţilor – majoritatea adolescenţi de 16, 17 ani.

Acţiunea s-a desfăşurat cu suportul de specialitate al  Direcției Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...