735 posturi vacante în NeamțCu puțin timp înainte de debutul verii calendaristice piața muncii s-a mai dezmorțit și mediul de afaceri anunță că are disponibile 644 de locuri de muncă în cele mai diverse ocupații. Mai bine de jumătate din cererea de personal vine de la angajatori din zona reședinței de județ, care include și comunele limitrofe, iar la Roman se recrutează 235 de salariați. Șomerii din zona Târgu Neamț nu au prea multe oportunități, iar conform Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă sunt vacante 58 de locuri de muncă.

Personalul de înaltă calificare găsește mai greu de lucru iar la Piatra Neamț este disponibil un post pentru consilier juridic, mai este nevoie de trei economiști precum și 10 inginer în diverse specializări. Se mai poate angaja un medic veterinar, patru proiectanți ingineri și doi specialiști marketing – designeri grafică. Pentru cei cu studii medii sau profesionale sunt disponibile 26 de posturi în ocupația de conducător auto, alte 25 de posturi sunt pentru cei care pot presta ca lăcătuș mecanic, la care se mai adaugă 17 posturi pentru lucrători comerciali. Sunt disponibile multe job-uri în industria ospitalității și se recrutează barmani, bucătari, ospătari, precum și cameriste hotel.

Agenții economici de la Roman au nevoie de patru licențiați, între care doi economiști, un inginer și un inspector resurse umane. Piața muncii mai oferă 10 posturi în ocupația de supraveghetor jocuri cazino, mai este nevoie de 14 sudori, iar cele mai multe cereri, 49, sunt pentru muncitori necalificați pentru mai multe domenii de activitate. În multe alte ocupații sunt mai puține cereri de personal. La Târgu Neamț poate găsi de lucru un medic veterinar, 10 confecționeri textiliști, 5 tâmplari universali, precum și personal calificat ca fochist centrală termică, vopsitor lemn, circularist, ajutor de gaterist sau recepționer hotel.

(G. S.)

Articolul precedentȘtire actualizată. VIDEO. Un autoturism a spulberat o căruță în care erau 10 persoane: patru victime au ajuns la spital
Articolul următorControale de weekend în Neamț. Sancțiuni de peste 30.000 de lei
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.