Neamț. Amenzi de peste 110.000 de lei într-un week-end

Neamț. Amenzi de peste 110.000 de lei într-un week-endÎn perioada 28 februarie – 1 martie, polițiștii au aplicat amenzi în valoare totală de 110 480 de lei, în urma acțiunilor desfășurate pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței rutiere.
Potrivit datelor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, în ultimele 48 de ore au avut loc 87 de intervenții, dintre care 70 au fost sesizate prin apel la 112.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 467 de sancțiuni contravenționale, iar 235 dintre acestea au fost avertismente scrise.
Pe linie rutieră, oamenii legii au constatat 11 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 10 permise de conducere, unul pentru depășirea limitei legale de viteză, două pentru conducere sub influența alcoolului și șapte pentru alte abateri.
De asemenea, pentru defecțiuni tehnice, au fost retrase 13 certificate de înmatriculare.
În cazurile de violență domestică semnalate în această perioadă, polițiștii au emis două ordine de protecție provizorii.

Acțiune la Gârcina

Un exemplu îl reprezintă controalele desfășurate între 27 februarie și 1 martie de polițiștii Secției de Poliție Rurală Gârcina.
Potrivit IPJ Neamț: „Pe parcursul desfășurării planului de acțiune au fost legitimate un număr de 137 de persoane, au fost verificate un număr de 107 autovehicule și au fost efectuate un număr de 31 de testări privind consumul de alcool. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, privind O.U.G. 195 din 2002 și o sancțiune contravențională privind Legea 132 din 2017. Totodată, au fost reținute două certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe de înmatriculare. Pe perioada desfășurării planului de acțiune, în zilele și în intervalele orare în care s-a acționat, nu au fost înregistrate infracțiuni stradale”.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Vaslui. Accident cu un rănit pe strada Decebal

Un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane a...

Suceava. Incendiu devastator la Neagra

Un puternic incendiu a afectat locuința unui bărbat din...

Botoșani. Tragedie în comuna Ripiceni – un bărbat a murit carbonizat

Un bărbat de 77 de ani, din localitatea Ripiceni,...