0:00

NEAMȚ: Alo! Ţi-am găsit portofelul! Dar te costă…, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn bărbat de 40 de ani din Piatra-Neamţ şi-a pierdut portofelul în zona staţiei PECO de pe bd. Traian, în dimineaţa de 31 ianuarie. Avea înăuntru documentele de identitate, nişte carduri bancare şi doar 10 lei. A doua zi a fost sunat de un individ care i-a spus că a găsit portofelul şi este dispus să i-l înapoieze numai contra-cost. I-a făcut un calcul rapid – cam cât timp ar pierde să-şi scoată alte acte – şi i-a cerut exact 500 de lei. Omul s-a enervat şi s-a dus direct la poliţie, apoi a ţinut legătura telefonic cu „binefăcătorul” său, a tot negociat răscumpărarea şi a ajuns, în final, la 80 de lei. Întânirea a fost, însă, din ciclul „Surprize, surprize”.

„În ziua de 01.02.2015, în jurul orei 15, polițiștii din cadrul Poliție municipiului Piatra Neamț au depistat în flagrant un bărbat de 47 de ani, din Piatra Neamț care s-a întâlnit cu persoana vătămată pentru a-i înapoia documentele găsite în schimbul sumei de 80 de lei”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Poliţiştii au stabilit, însă, că individul care a venit să încaseze banii şi să aducă actele era altul decât „negociatorul” de la telefon, dar amândoi fac parte din aceeaşi familie Stănescu şi amândoi s-au ales cu dosar penal pentru şantaj. (C. MIRCEA)

Articolul precedentNEAMŢ: V-o mai amintiţi pe hoaţa de la amanet? A fost prinsă în Italia!
Articolul următorNEAMŢ: 12.037 persoane fără loc de muncă
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.