0:00

NEAMŢ: Accident în Germania, ţeapă de 1.500 de euro, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiO femeie de 51 de ani din Bicaz Chei, al cărei fiu este plecat în Germania, a trimis 1.500 de euro în contul unui escroc, care a sunat-o şi i-a spus că tânărul a fost implicat într-un accident. Deşi metoda este veche, iar poliţiştii au sfătuit cetăţenii să nu dea niciodată bani unor necunoscuţi fără să facă minime verificări, femeia s-a dus la Bicaz, la o agenţie bancară şi a expediat banii în contul care-i fusese indicat. Abia după aceea şi-a sunat fiul care, evident, nu accidentase pe nimeni. Deşi povestea s-a întâmplat pe 27 ianuarie, femeia s-a dus la poliţie două zile mai târziu, iar agenţii de la post au început investigaţiile pentru a stabili cine este escrocul (bine informat, de altfel, pentru că a sunat pe telefonul fix şi ştia exact unde este băiatul femeii).

Pentru ca oamenii să nu mai cadă victime unor astfel de înşelăciuni, poliţiştii le reamintesc metoda “Accidentul”: infractorii apelează telefonic victima, pretinzând că sunt rude apropiate ale acestora (fiu, fiică, ginere etc.) şi afirmă că au nevoie de diverse sume de bani întrucât au provocat accidente rutiere. Dacă de obicei victimelor li se cerea să transfere bani prin intermediul serviciilor de transfer de bani (MoneyGram sau Western Union), infractorii au început să solicite şi achiziţionarea de cartele telefonice pre-paid şi transmiterea codurilor de reîncărcare. De reţinut că infractorii încearcă să împiedice contactarea directă de către potenţiala victimă a rudei „implicate” în accidentul rutier motivând că acesta nu poate vorbi întrucât este anchetată de poliţie.

„Primul pas pentru a evita înşelăciunea este verificarea situaţiei, printr-un telefon la persoana despre care s-au primit informaţii că ar fi fost implicată în accident”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „Dacă persoana respectivă nu răspunde, atunci se pot obţine informaţii despre un accident de la poliţie sau de numărul de urgenţă 112. Procedurile legale nu prevăd achitarea unor sume în situaţia producerii unui accident, deci oamenii trebuie să fie prudenţi când li se cere să trimită bani de „urgenţă” într-un cont”. (C. MIRCEA)

Articolul precedentNEAMŢ: Fetiţă de 3 ani, rănită într-un accident cu 5 victime
Articolul următorNEAMŢ: Garda de Mediu controlează, dar nu vede
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.