NEAMŢ: A spus că a înghițit 100 de pastile, ca să atragă atenția!

medicamenteO tânără de 25 de ani, din Piatra Neamț, a ajuns, vineri (3 aprilie) după amiază, la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Neamț în urma unei presupuse ingestii voluntare de pastile. Aceasta a declarat cadrelor medicale că a înghițit 100 de pastile. 90 de comprimate de metoprolol, recomandat pentru hipertensivi și 10 comprimate de doxepin care este un medicament antidepresiv. Cantitatea de pastile ingerate declarate de pacientă fiind foarte mare, tânăra a fost îndrumată de urgență la secția Medicină Internă în vederea unei spălături stomacale.

„Starea fetei era foarte bună, avea tensiunea bună, viața nu îi era pusă în pericol și nu prezenta alte semne ale intoxicației cu medicamente. Eu nu cred că a luat o sută de pastile și nu înțeleg de ce a declarat acest lucru. Drept urmare, chiar vineri, a fost internată la secția Psihiatrie a spitalului. O persoană care minte că a înghițit o sută de pastile, pune sub semnul întrebării starea psihică a acesteia”, a declarat dr. Cristina Atănăsoaei-Iacob, medic primar la secția Medicină Internă.

„Este o conduită manipulativă a pacienților care vor să atragă atenția. Și sunt foarte mulți. În general, sunt fete tinere care vor să arate familiei, prietenilor, iubitului că au o problemă, este un mod al lor de a relaționa cu societatea. Din punct de vedere psihiatric, nu are intensitate patologică, nu reprezintă o tulburare”, a declarat dr. Rodica Stan, șefa secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Neamț.

Tot vineri, o femeie de 48 de ani, din Podoleni, a ajuns la UPU după ce a înghițit 10 pastile de distonocalm. Aceasta a fost, de asemenea, îndrumată către secția Psihiatrie a spitalului, nefiindu-i pusă viața în pericol. (Oana IOSUB-TOMA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...