Astăzi, 9 decembrie, au fost raportate teste pozitivie la coronavirus pentru încă 74 de persoane din județul Neamț. Incidența infectărilor a scăzut și astăzi, ușor, față de acum două săptămâni și a ajuns la 1,54 la mie.
Erau 225 de pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, cea mai mică cifră din ultimele două luni. Astăzi, 6 bolnavi erau ventilați mecanic în ATI, potrivit purtătorului de cuvânt. Pentru alți 37 de pacienți internați încă nu veniseră rezultatele testelor. De ieri și până astăzi, alți doi pacienți care erau confirmați infectați și aveau și alte boli au decedat. Este vorba de două femei de 52 și 77 de ani, potrivit aceleiași surse.
Numărul localităților unde mai sunt persoane infectate a scăzut și astăzi mai sunt 11 localități unde rata de răspândire este sub 3 la mie. În alte 5 localități, unde sunt cele mai multe cazuri, rata infectărilor este în scădere. Incidența la nivelul județului transmisă astăzi de Prefectura Neamț este următoarea:
9dec rata prefecturaGrupul de Comunicare Strategică a raportat 7.365 de cazuri noi în țară, din 31.458 de teste prelucrate de ieri și până astăzi. Sunt 12.430 pacienți internați în spitale, dintre care 1.271 în ATI. S-au înregistrat 161 de decese la pacienți infectați, dintre care doar șse nu mai aveau și alte boli. „Pe teritoriul României, 43.582 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.821 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 66.572 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 105 persoane”, precizează GCS .
C.I.