Cu o săptămână înainte de începerea cursurilor pe 9 septembrie 2019, mai sunt școli în județul Neamț care nu au autorizația de securitate la incendii. Este vorba de 7 unități de învățământ, cu 9 clădiri, în această situație. Dintre acestea, patru în mediul rural – Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Mastacăn-Borlești, Școala Gimnazială Secuieni, grădinița de la Școala Gimnazială Tămășeni și corpul D al Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” Vânători-Neamț, dar și trei școli din buricul târgului – corpurile A3 și B2 de la Colegiul Tehnic „Ion Creangă” Târgu Neamț, Grădinița cu program prelungit nr. 2 care aparține de Școala Gimnazială Domnească Târgu Neamț, atelierele școlare și cantina de la Colegiul Tehnic „Petru Poni” Roman. Aceste școli, de pe lista „neagră” a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, sunt cele care în ultimii ani au trecut prin lucrări de reabilitare sau au fost construite și date în folosință după „Colectiv”. Asta face ca din anul 2016, autorizația de securitate la incendiu să fie obligatorie pentru aceste clădiri. Cu tot cu investițiile pe care dotările necesare le impun.
Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Mastacăn, din comuna Borlești, de pildă, a fost reabilitată, inclusiv acoperișul a fost schimbat, instalația electrică și cea termică la fel, s-a montat paratrăznet și tot ce a solicitat ISU Neamț pentru acordarea autorizației. Directorul Ionel Pătrunjel mai spune că după aproape un an și jumătate de la finalizarea lucrărilor de reabilitare, documentația pentru autorizație este la un pas de a fi gata: „În acest moment, documentația care trebuie depusă pentru obținerea autorizației de la ISU Neamț a fost completată cu scenariul de evacuare la incendiu și este trimisă la verificator. Am vorbit și la Primăria Borlești, care derulează proiectul, cel târziu până la jumătatea lunii septembrie sunt șanse ca documentația să fie completă pentru a fi depusă la ISU Neamț pentru autorizare. Toate soluțiile necesare au fost discutate cu cei de la ISU Neamț, chiar am avut control ultima dată acum patru luni. S-au făcut toate cele impuse de legislație, este și instalație de semnalizare la incendiu, toți cei 189 de copii care învață aici, preșcolari și școlari, sunt în siguranță. Sperăm să trecem și de acest pas și documentația să fie depusă cât de curând”.
În schimb, la Grădinița cu program prelungit nr. 2 din Târgu Neamț lucrurile au mers mai greu. După circa opt ani de când a fost dată în folosință și după toate măsurile luate conform cerințelor, tot mai sunt câteva investiții de făcut.
Prof. Eugen Pitrinjel, directorul Școlii Gimnaziale Domnești de care aparține grădinița, explică în ce stadiu s-a ajuns cu procedura de obținere a autorizației ISU: „Suntem în faza de licitație pentru contractarea unei firme specializate care să se ocupe de documentația pentru autorizare. Am mai avut un contract încheiat cu o firmă, dar a trebuit să reziliez contractul, fiindcă n-am văzut nimic concret vreo doi ani. Din cerințele impuse de ISU Neamț, s-au făcut cele necesare, până acum, dar mai avem de realizat o scară exterioară de evacuare și de montat câte un hidrant interior la fiecare nivel. Grădinița a fost construită acum vreo 12 ani, a fost finalizată acum vreo 8 ani și de vreo 7 ani, de când sunt director, pentru investiția de la Grădinița cu program prelungit nr. 2 s-a făcut, până acum, tot ce ni s-a cerut pe parte de securitate la incendiu, așa cum s-a modificat legislația. Există câte un hidrant interior pe fiecare nivel, dar ni s-a spus să mai montăm câte unul. Pentru scara exterioară de evacuare este nevoie și de un proiect. Sunt lucrări obligatorii pentru obținerea autorizației ISU, iar dacă vom găsi și firma la această licitație, sper să terminăm cât mai repede și acest demers”.
Situația este destul de încurcată și la Colegiul Tehnologic „Petru Poni” din municipiul Roman. Nu atât pentru că atelierele pentru practica elevilor de la învățământul profesional și cantina nu sunt autorizate. Clădirea unde sunt amenajate cele patru ateliere, realizată cu finanțare PHARE, a funcționat în baza avizului ISU până acum și mai este un pas pentru obținerea documentului final. În schimb, cantina este o investiție nefinalizată și aflată în conservare de aproape 10 ani. „Corpul cu cele patru ateliere funcționează conform avizului ISU Neamț și în timp s-au îndeplinit cerințele impuse. Dar, pentru că această clădire este făcută din panouri de rigips la interior, ultimele norme legale din anul 2016, după Colectiv, vin cu obligația de a amplasa hidranți interiori. Se lucrează la documentație, există proiect la Primăria municipiului Roman, dar și această investiție necesită bani și sperăm ca cel târziu anul viitor să încheiem procedura, împreună cu sprijinul administrației locale. Toate celelalte dotări necesare sunt asigurate: au fost amenajate pichete, sunt stingătoare, detectoare de fum, elevii noștri sunt în siguranță. În ce privește cantina, această investiție stagnează de prin 2010 și ar mai fi nevoie de finisaje interioare, dotări. Cantina este și ea prinsă în proiectul mare de investiții al Primăriei Roman, dar și aici e nevoie de bani, inclusiv pentru a îndeplini condițiile pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu”, a precizat prof. Mariana Gabriela Dascălu, directoarea colegiului „Petru Poni”.
Între timp, ISU Neamț continuă controalele și exercițiile de alarmare în școli. „Obligativitatea obținerii avizului/autorizației de securitate la incendiu este aplicabilă doar construcțiilor noi cu destinația de învățământ sau celor existente la care s-au efectuat lucrări de dezvoltare, modernizare sau schimbare a destinației și pentru care, la data când au fost date în exploatare, legislația prevedea această obligație. Pentru toate celelalte clădiri având destinația de unități școlare, care au fost puse în funcțiune anterior introducerii obligației legale de obținere a autorizației de securitate la incendiu și cele care au autorizație, pentru asigurarea desfășurării în condiții de siguranță a activității sunt executate anual controale de verificare a apărării împotriva incendiilor, precum și activități de informare preventivă și educare a elevilor asupra modului de comportament în cazul producerii unui incendiu sau altei situații de urgență. De asemenea, suntem într-o permanentă colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț și cu primăriile, care alocă fondurile necesare funcționării unităților de învățământ, pentru intrarea în legalitate a acestor categorii de instituții”, a declarat gen. Ioan Nițică, șeful ISU Neamț.
(C.I.)