Neamț: 542 de persoane în carantină, peste 100 de amenzi date într-o singură zi

Până astăzi, 8 aprilie, numărul persoanelor aflate în carantină a scăzut cu 35, în evidența autorităților fiind rămase 542 de persoane. Potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică Neamț, până astăzi 308 persoane au ieșit din carantină. În această dimineață, mai sunt 940 de persoane aflate în izolare la domiciliu, față de 951 ieri, iar în total 4.943 persoane au ieșit de sub măsura izolării, anunță Prefectura Neamț.

Neamț: 542 de persoane în carantină, peste 100 de amenzi date într-o singură ziEchipaje formate din peste 260 de poliţişti sprijiniți de 90 de polițiști locali, jandarmi și efective ale M.Ap.N. au efectuat, ieri, verificări de mai multe ori la domiciliile a 799 de persoane, cu privire la modul în care sunt respectate condițiile de izolare. „Ca urmare a nerespectării restricțiilor de autoizolare, o persoană a fost transferată sub pază la centrul de carantină, fiind sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei. Totodată, 108 societăți comerciale și persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la modul de respectare a restricțiilor instituite pe perioada stării de urgență. În cadrul activităților desfășurate pentru punerea în aplicare a măsurilor privind restricționarea circulației, la nivelul județului Neamț au fost aplicate 116 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 313.000 de lei”, se precizează în comunicat. Jandarmii au asigurat măsuri de ordine publică la locațiile cu persoane aflate în carantină la nivelul județului și au desfășurat 5 misiuni de însoțire a persoanelor către locațiile de carantină sau de izolare și de escortă a unor convoaie de autovehicule care tranzitează județul Neamț.

Autor:

Ultima ora

FOTO. Accident pe DN2-E85: două persoane au fost rănite

Un eveniment rutier soldat cu doi răniți a avut...

FOTO. Incendiu devastator de la un scurtcircuit electric

Un incendiu izbucnit pe 16 noiembrie în localitatea Hurjuieni,...

În atenția aspiranților la șoferie: nu mai este nevoie de cazierul judiciar la depunerea dosarului pentru permis

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări anunță că,...

Botoșani: trei răniți după ce un tractor s-a răsturnat în șanț

Trei bărbați au ajuns la spital după tractorul în...