NEAMȚ: 24 IANUARIE la Primăria Piatra și Muzeul de Istorie

Primăria municipiului Piatra-Neamţ organizează, sâmbătă, 24 ianuarie 2015, evenimentul “Hora Unirii”, dedicat împlinirii a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române. “Cu această ocazie, avem onoarea de invita pietrenii, sâmbătă, 24 ianuarie, începând cu ora 11:00, pe platoul Curţii Domneşti, în faţa Muzeului de Artă să ia parte la Hora Unirii. Partener al evenimentului este Centrul pentru Cultura şi Arte Carmen Saeculare Neamţ. Programul evenimentului este următorul: 11:00 – Deschiderea evenimentului; 11:10 – Intonarea Imnului Naţional; 11:15 – Cuvântul oficialităţilor; 11:30 – Hora Unirii; 11:40 – Spectacol al ansamblului folcloric Floricică de la munte”, anunţă oficialii Primăriei Piatra Neamţ.

24 ianuarie muzeuPentru a marca împlinirea a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ organizează, în ziua de 21 ianuarie 2015, ora 11:00, simpozionul “Unirea, naţiunea a făcut-o!”. Anul acesta, manifestarea se va bucura de prezenţa a doi specialişi de marcă, istoricii Aurica Ichim şi Sorin Ifitimi, cei care au reuşit să facă din Muzeul “Unirii” Iaşi, un redutabil centru de cercetare a patrimoniul muzeal specific epocii şi principilor Unirii. Evenimentul va fi completat în mod fericit de prezenţa elevilor Liceului de Arte “Victor Brauner”, care vor susţine un recital, după cum urmează: Delia Tărcăoanu, cl a XI-a, nai, prof. Leonid Ciobanu – Doina; Bianca Cuzuioc, cl a IX-a, vioară, prof. Maricica Gheorghieş – Ciprian Porumbescu – Balada; Radu Moroşanu, cl a XI-a, nai, prof. Leonid Ciobanu – Hora şi sârba; Cvartetul “Aperto” (Bianca Cuzuioc, cl. a IX-a, vioara I, Teofana Mocanasu, cl. a XI-a, vioara II, Petronela Nicorescu, cl. a XI-a, violă, Maria Caramilea, cl a X-a, violoncel), prof. Maricica Gheorghieş – Adrian Stroici – Meditaţie; Orchestra de instrumente populare, dirijor, prof. Isidor Rusu – Hora de mână, Hora de la Bălţi, Sârba lui Pantofaru, Hora Unirii.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora