NEAMŢ: 13 posturi de medici scoase la concurs la SJU

Spitalul de Urgență Județean Piatra Neamț scoate la concurs 13 posturi pentru medici din diferite specialități, în general, pentru cele unde există un deficit de personal. Astfel, s-au scos la concurs câte un post pentru specialitățile: Epidemiologie la Compartimentul de Prevenire și control al infecțiilor nosocomiale, Medicină sportivă, Chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă, Gastroenterologie, Hematologie (unde este un singur medic pe secție), Nefrologie, Medicină de Urgență la UPU-SMURD, Radiologie-imagistică medicală, Pediatrie, Neurochirurgie (unde, de asemenea, este un singur medic) și Medicină Internă; și două posturi pentru Cardiologie.

„Noi, medicii, nu ne ocupăm doar de pacienții internați, ci oferim și consultații în ambulatoriu și consult inter-secții. Niciun pacient nu poate fi operat, indiferent de tipul intervenției, fără a fi văzut de un medic cardiolog, fără aviz cardiologic. Este nevoie constant de cardiologi la Unitatea de Primiri Urgențe și în celelalte secții, pentru a se stabili un diagnostic complet. Din acest motiv, fiind puțini la număr, facem față cu greu numărului mare de prezentări, dar și acoperirii gărzilor”, a declarat șefa secției de Cardiologie, dr. Carmen Martin.

La concurs se pot prezenta rezidenți aflați în ultimul an de pregătire, specialiști ori primari confirmați în specialitățile menționate. Depunerea dosarelor de concurs se poate face până la data de 27 martie 2015. (Oana IOSUB-TOMA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...