NEAMŢ: 1.152 de copii, crescuţi de ’’părinţi de profesie’’

copii in cerc1.152 de copii sau tineri din judeţul Neamţ beneficiau la sfârşitul trimestrului I din 2015 de măsuri de protecţie de tip familial, aceştia fiind în plasament familial, la asistenţii maternali profesionişti (AMP) ori beneficiind de măsuri de protecţie în centre de tip familial ale unor organizaţii private autorizate.

Conform statisticilor, la data de 31 martie 2015, în evidenţele DGASPC existau 557 de copii ce erau în grija a 433 de asistenţi maternali profesionişti. Pe parcursul primelor trei luni din acest an s-au instituit 7 măsuri de plasament la asistenţii maternali şi au fost dispuse 2 măsuri de încetare a plasamentului din motive de împlinire a vârstei majoratului de către copii.

Tot în primele trei luni au fost eliberate 9 atestate noi pentru AMP şi au fost întocmite 567 de rapoarte de urmărire a copiilor care beneficiază de astfel de măsuri de protecţie specială.

Fiecare asistent maternal beneficiază de contract de muncă legal, indemnizaţia lunară netă fiind de 724 de lei (echivalentul salariului asistentului social cu studii medii). Pentru fiecare copil aflat la asistentul maternal sau în plasament familial statul decontează suma de 600 de lei lunar sau 900 de lei lunar, în cazul copilului cu handicap, prin intermediul AJPIS.

În evidenţele DGASPC Neamţ se mai aflau de asemenea la sfârşitul lunii martie 527 de copii care erau în plasament familial, dintre care 431 la rude până la gradul IV iar 96 erau plasaţi la alte familii sau persoane. Alţi 98 de copii beneficiază de condiţii optime de creştere sau dezvoltare în centrele de tip familial ale organismelor private autorizate.

Pe parcursul primelor trei luni din 2015 s-au instituit 21 de măsuri de plasament familial, dintre care 13 la rude şi 8 la alte familii sau persoane.

Copiii aflaţi în plasament familial, în centrele familiale ori la AMP sunt monitorizaţi periodic pentru a li se asigura cele mai bune condiţii de creştere, dezvoltare şi îngrijire. Specialiştii DGASPC se preocupă cu prioritate pentru integrarea copilului în familia naturală dacă acest lucru este posibil şi doar dacă nu se poate se recurge la alte forme de protecţie.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...