După ce a dat-o în bară cu prima strategie de dezvoltare a serviciilor sociale, Primăria Piatra Neamț a întocmit una nouă. Aceasta este pe termen mediu, a fost pusă la punct de funcționarii primăriei şi conține mai multe capitole și un plan operațional pentru implementarea serviciilor sociale. ”Monitorizăm strict punerea în practică a planului operațional pentru implementarea serviciilor sociale la nivelul municipiului Piatra Neamţ. Sunt urmărite capitole precum prevenirea violenței în familie, prevenirea abandonului școlar și programe locale pentru facilitarea accesului în școli prin dezvoltarea serviciilor sociale în mediul școlar. Avem în vedere și dezvoltarea de servicii sociale având drept scop prevenirea și combaterea sărăciei și a riscului de excluziune socială prin dezvoltarea unui adăpost de urgență pe timp de noapte de exemplu, adăpost care, în colaborare cu viceprimarul Aurelia Simionică, încercăm să-l punem la punct până la venirea sezonului rece. Planul operațional pentru implementarea serviciilor sociale are în conținut și capitolul care cuprinde măsuri adresate persoanelor cu dizabilități. Dorim să identificăm persoanele care se confruntă cu probleme grave de sănătate, să le monitorizăm și să le informăm cu privire la drepturile lor și legislația specifică. Un capitol aparte îl constituie persoanele vârstnice și creșterea calității vieții acestora prin înființarea de servicii socio-medicale”, a precizat viceprimarul Adrian Grigoraș. Potrivit estimărilor compartimentului de specialitate, în anul 2013, pentru punerea în practică a planului operațional de implementare a serviciilor sociale, pentru municipiul Piatra Neamț, ar fi nevoie de aproximativ 8,7 miliarde de lei, bani de la bugetul local. (I.C.)

N-a mers cu Sursum Corda, au făcut-o singuri!
Autor:
Articolul precedent
Articolul următor
Ultima ora
ACTUALITATE
Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită
Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...
Stiri fierbinti
Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit
O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...
ACTUALITATE
Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit
Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...
Stiri fierbinti
FOTO. Accident devastator la Oltenești, județul Vaslui – o femeie și-a pierdut viața, o alta are o mână amputată
O femeia și-a pierdut viața, o alta a fost transportată cu elicopterul SMURD...
INFRACȚIONAL
Bacău. Percheziții pentru identificarea unor tâlhari – trei bărbați au fost arestați
Trei bărbați cu vârste de 22, 23, respectiv 30 de ani, au fost...
ACTUALITATE
98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan
Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...
INFRACȚIONAL
Femeie din Roman pusă sub acuzare pentru cinci infracțiuni – polițiștii au reținut-o pentru 24 de ore
O femeie de 38 de ani, din Roman, a fost reținută pentru 24...
INFRACȚIONAL
Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital
O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...
ACTUALITATE
Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman
Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...
RELIGIE
FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva
Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...


