Muzică clasică și rock pe scena Casei de Cultură din Piatra Neamț. Spectacolul „When Violin Meets Guitar”

Violonista Natalia Pancec și chitaristul Emilian Florentin Gheorghe vor aduce în fața publicului pietrean un spectacol muzical, intitulat „When Violin Meets Guitar”.

Evenimentul se desfășoară joi, 8 mai, începând cu ora 19:00 și va purta spectatorii printr-un repertoriu impresionant ce va alterna compoziții clasice și piese rock celebre. Printre acestea se vor regăsi lucrări de Antonio Vivaldi, Ciprian Porumbescu și George Enescu, alături de creații ale unor trupe și artiști legendari precum Metallica, Pink Floyd, Led Zeppelin, Queen, The Doors, AC/DC și Deep Purple.

Spectacolul va fi completat de intervențiile actorului Vlad Andrei, care va avea rolul de povestitor.

În program vor fi incluse:

  • „Primăvara”, „Vara”, „Toamna” și „Iarna” de A. Vivaldi (fragmente)
  • „Balada” de Ciprian Porumbescu
  • „Rapsodia Română nr. I” de George Enescu
  • „Bohemian Rhapsody” – Queen
  • „Shine On You Crazy Diamond” – Pink Floyd
  • „Stairway to Heaven” – Led Zeppelin
  • „Nothing Else Matters” și „Master of Puppets” – Metallica
  • „Thunderstruck” – AC/DC, și multe altele.

”Este un mare privilegiu să fii aproape de doi instrumentiști virtuoși care oferă prin proiectul „When Violin Meets Guitar”o combinație acustică senzațională cântată pe corzi de vioară și chitară.

Violonista Natalia Pancec și chitaristul Emilian Florentin Gheorghe ne-au captat, trup, suflet și minte, într-un spectacol inedit interpretat cu mare virtuozitate instrumentală, bucurie și sensibilitate”, au declarat organizatorii.

Denisa POPA

Foto: Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...

Muniție descoperită în timpul unor lucrări la Roman și Tămășeni

Echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a intervenit, pe...

Bărbat din Neamț, dispărut după ce a plecat spre o unitate medicală din Iași

Polițiștii nemțeni caută un bărbat în vârstă de 51...