”Criza sanitară care a lovit întreg mapamondul a afectat și țara noastră și, indirect, economia României. Guvernul a avut în vedere, în primă etapă, protejarea sănătății și vieții cetățenilor, dar, în paralel a acționat pentru reducerea efectelor economice provocate de criza COVID-19, prin susținerea angajaților și a companiilor.Pentru perioada următoare, Guvernul are în vedere aplicarea unui plan de relansare economică, al cărui element esențial îl reprezintă investițiile, care sunt mai mult decât necesare.
Totodată, există numeroase dovezi concrete că Guvernul PNL a luat cele mai bune măsuri pentru economie, iar acest lucru este confirmat de cifre concrete:
- Rata inflației a scăzut la 2,3% în mai, față de 2,7% în aprilie. Este cel mai scăzut nivel din septembrie 2017 până acum. Inflația a avut o scădere constantă în ultimele luni. În decembrie 2019, rata inflației era de 4%. România nu mai este campioana inflației și a creșterilor de prețuri în UE, așa cum era în guvernarea PSD.
- Când au venit la guvernare, pesediștii au luat inflația de la doar 0,1%, în ianuarie 2017, și au dus-o la 3,3% la finalul acelui an, iar apoi au continuat să o urce până la 5%.
- Indicii ROBOR la 3 și 6 luni au avut o scădere constantă în ultimele săptămâni. La 15 iunie, indicele Robor la 3 luni a ajuns la 2,15% față de 3,25% in 13 iunie 2019. Tot la 15 iunie anul acesta, indicele Robor la 6 luni a scăzut la 2,26% față de nivelul de 3,31% înregistrat în martie 2020.
De ce este important acest aspect pentru viața a milioane de români, inclusiv nemțeni?
- Scăderea indicilor ROBOR este importantă pentru cei care au credite de consum și ipotecare în lei, luate înainte de mai 2019. Rata lunară a acestor credite poate fluctua in funcție de ROBOR. Un indice ROBOR mai mic înseamnă o rată lunară mai mică pentru că dobânda anuală plătită băncii se reduce.
Totodată, conform statisticilor oficiale (INS), investițiile nete în economie au crescut cu 5% în primul trimestru din 2020 comparativ cu primul trimestru din 2019. În primele cinci luni din 2020, România a înregistrat cel mai înalt nivel de plăți pentru investiții din ultimii zece ani. Este o performanță într-un moment dificil pentru economia globală. Obiectivul guvernului PNL de a ieși din criză prin investiții consistente este confirmat prin fapte. Și investițiile nu se vor opri, ci vor fi luate noi măsuri pentru stimularea investițiilor.„
Mugur Cozmanciuc Deputat – Președintele PNL Neamț
(ADV)