Motociclist rănit după ce a intrat într-un podeţ

Un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Doljeşti, care conducea o motocicletă pe drumul judeţean în satul Buruieneşti, din comuna natală, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, într-o curbă. Accidentul s-a petrecut, aseară, 31 iulie, potrivit informaţiilor furnizate de agent principal Georgiana Puşcaşu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ. Motocicleta a ieşit de pe şosea şi a lovit un podeţ, tânărul suferind un traumatism de picior stâng în urma impactului.

După ce poliţiştii rutieri l-au testat alcoolscopic, constatând că nu consumase alcool, rănitul a fost transportat la Centrul de Primiri Urgenţe Roman de către un echipaj SAJ Neamţ.

Poliţia a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

(A.C.)

Foto ilustrativă: arhivă

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...