Nemțenii și-au dat seama că PSD a adus sărăcia în județ, în mod special cei din comunele în care deputatul PSD Ionel Arsene le-a făcut promisiuni, a fost ales să îi reprezinte în Parlament, dar o dată ajuns acolo și-a văzut doar de propriile interese, pe modelul tipic al pesedistului de rând. Sunt încrezătoare când spun că primăriile din Timișești, Răucești, Agapia, Bălțătești, Ghindăoani, Crăcăoani și Petricani vor avea după 5 iunie primari liberali, pentru că echipa PNL Neamț vine cu proiecte de dezvoltare, nu cu vorbe goale, amenințări și manipulări, armele specifice unui partid care nu înțelege ce înseamnă reforma, ci îi ține pe nemțeni în sărăcie, ca să îi poată manevra după bunul plac.
”Duminică, 15 mai, am participat la lansările candidaților liberali Romică Groza, Dumitru Bălăjel, Vasile Cucoș, Viorel Ursache, Gheorghe Manea, Vasile Niță și Ion Cramba. Cu această ocazie am stat de vorbă cu oamenii și ne-au spus păsurile lor: s-au săturat de sărăcie, să fie bătaia de joc a corupților din PSD, drept urmare își doresc schimbare, un județ prosper și un viitor pentru copiii lor”, a declarat Monica Anton, candidat PNL pe lista Consiliului Județean Neamț.
Purtătoarea de cuvânt a PNL Neamț este încrezătoare că nemțenii au încredere în echipa liberală, care prin programul Neamț 2020 va aduce prosperitate în județ.
”Votanții vor spune NU PSD, NU unui partid care folosește vorbe goale, amenințări și manipulări, pentru a-i ține pe oameni în sărăcie și pentru a-i putea manevra după bunul plac. Pe 5 iunie oamenii vor vota echipa liberală, care prin programul Neamț 2020 va aduce prosperitate în județ astfel încât copiii nemțenilor să se poată întoarce acasă”, a mai completat Monica Anton.
Totodată, Monica Anton îi transmite deputatului PSD Ionel Arsene să nu își mai bată joc de oameni, să nu le jignească inteligenţa. Nemţenii vor să trăiască decent, să nu le mai plece copiii peste mări și țări, pentru că locuiesc în unul dintre cele mai binecuvântate județe din România care din cauza ciumei roșii se află încă în cea mai săracă zonă din Uniunea Europeană.
16 mai 2016