Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Suceava, Bacău, Iași, Mureș, Brașov, București și Ploiești și Serviciilor de Combatere a Criminalității Botoșani, Vaslui, Bistrița Năsăud, Harghita, Covasna, Ilfov și Vrancea, au efectuat la data de 25.05.2015 un număr de 70 percheziții domiciliare pe raza județelor Suceava, Harghita, Covasna, Bacău, Vrancea, Brașov, Mureș, Prahova, Ilfov și a municipiului București, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în contrabanda cu țigarete, se precizează într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012-2014, pe raza municipiului Fălticeni şi a zonelor limitrofe s-au constituit trei grupuri infracţionale organizate, în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prin achiziţionarea, depozitarea, transportul şi vânzarea unor cantităţi de ţigarete de provenienţă extracomunitară, cunoscând că acestea au fost introduse în mod ilegal pe teritoriul României, pentru obținerea de beneficii materiale.
S-a reținut că unul dintre grupurile infracționale organizate au desfășurat activități infracționale și cu țigarete de proveniență comunitară (Grecia) care au fost introduse pe teritoriul României, prin Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu.
În urma documentării activității infracționale a rezultat că liderii grupurilor infracționale organizate coordonau achiziționarea de țigarete de proveniență extracomunitară de la furnizorii de pe raza județului Suceava care își aveau domiciliile în zona adiacentă frontierei româno-ucrainene. Ulterior, membrii grupurilor infracţionale organizate identificau cumpărători de pe raza județelor Harghita, Covasna, Bacău, Vrancea, Brașov, Mureș, Prahova, și din municipiul București, care sprijineau grupul infracțional organizat, prin asigurarea pieței de desfacere a țigaretelor provenite din contrabandă.
Transporturile cu țigarete se efectuau între orele 18,00 si 8,00, fiind folosite drumuri puțin circulate, persoanele care asigurau traseul de deplasare efectuând măsuri de contrafilaj pentru a identifica dacă transportul este supravegheat de organele de poliție.
Din probele administrate în cauză a rezultat că țigaretele erau transportate cu diferite mijloace de transport, înmatriculate în alte județe ale țării sau în străinătate, având spații special amenajate, pentru disimularea țigaretelor.
Beneficiarii țigaretelor achitau liderii grupului infracțional organizat sumele de bani reprezentând contravaloarea acestora, fie prin intermediul persoanelor trimise în momentul livrării țigaretelor, fie folosind sisteme de transfer din cadrul stațiilor PECO, apelându-se pentru trimiterea/ridicarea banilor la diverse persoane pentru a ascunde expeditorul/destinatarul real al acestor sume de bani.
Prejudiciul cauzat prin sustragerea de la plata taxelor și accizelor datorate bugetului de stat este în cuantum de peste 3.500.000 euro.
La sediul DIICOT—Serviciul Teritorial Suceava vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 44 persoane.
Suportul de specialitate tehnic și informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informații, Direcția de Informații și Protecție Internă și Direcția Operațiuni Speciale.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul lucrătorilor din cadrul I.J.J. Suceava, Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău, I.P.J. Suceava — S.A.S., I.P.J. Botoșani — S.A.S., I.P.J. Neamț — S.A.S., I.P.J. Bistrița-Năsăud — S.A.S., I.P.J. Iași — S.A.S.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. (ZCH NEWS)