Minivacanța de Paște în Neamț. Peste 140 de intervenții, zeci de infracțiuni și șoferi prinși băuți la volan

Polițiștiii din Neamț au fost la datorie în minivacanța de Paște, intervenind la peste 140 de apeluri și depistând mai mulți șoferi care conduceau sub influența alcoolului.

În perioada 10-13 aprilie, cu ocazia minivacanței prilejuite de sărbătorile pascale, polițiștii au desfășurat acțiuni ample pentru menținerea ordinii publice și prevenirea faptelor antisociale.

Potrivit datelor transmise de IPJ Neamț, oamenii legii au intervenit la 143 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. În urma acestor intervenții, au fost constatate 66 de infracțiuni și au fost emise 15 ordine de protecție provizorii.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 457 de sancțiuni contravenționale, dintre care 214 au fost avertismente. Totodată, în trafic, au fost reținute 25 de permise de conducere, 9 pentru viteză, 8 pentru consum de alcool și 8 pentru alte abateri și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.

Chiar dacă activitatea a fost intensă, autoritățile precizează că nu au fost înregistrate evenimente deosebite sau accidente rutiere grave în această perioadă.

Cu toate acestea, mai mulți șoferi au fost prinși în flagrant conducând sub influența alcoolului.

Un caz s-a petrecut în seara de 13 aprilie, în localitatea Păstrăveni, unde un tânăr de 27 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina în gardul unei locuințe. Testat de polițiști, acesta avea o alcoolemie de 0,58 mg/l.

În aceeași noapte, la Răucești, un bărbat de 33 de ani a fost oprit în trafic, iar etilotestul a indicat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un alt caz grav a fost înregistrat în municipiul Roman, unde un bărbat de 37 de ani a fost depistat la volan cu o alcoolemie de 1,02 mg/l.

Tot pe 13 aprilie, o tânără de 25 de ani a provocat un accident după ce a lovit un autoturism parcat. Testarea a arătat o alcoolemie de 0,73 mg/l.

În toate aceste cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Acțiunile au fost desfășurate împreună cu celelalte instituții responsabile, iar polițiștii anunță că vor continua controalele și în perioada următoare pentru siguranța participanților la trafic.

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...