Minivacanță de 6 zile pentru bugetari de Paștele ortodox

Minivacanță de 6 zile pentru bugetari de Paștele ortodoxPeste mai puțin de o lună cei care lucrează în sistemul bugetar vor beneficia de cea mai generoasă minivacanță din ultima perioadă de timp și vor fi liberi 6 zile consecutive. Asta deoarece Paștele ortodox se serbează pe 5 mai. Pentru a lega data de 1 Mai (Ziua Internațională a Muncii) cu perioada sărbătorilor pascale, s-a făcut „punte”, astfel că va fi liberă și ziua de joi, 2 mai. Apoi urmează zilele nelucrătoare prin lege, 3 mai – Vinerea Mare, 4 mai – Sâmbăta Mare, la care se mai adaugă prima și a doua zi de Paști, 5 – 6 mai.

Așa se face că bugetarii vin la serviciu marți, 30 aprilie, și se mai întorc la lucru abia marțea viitoare, pe 7 mai. Următoarea minivacanță din acest an este abia în luna august, pentru că ziua liberă de 15 august, Adormirea Maicii Domnului va fi într-o zi de joi. Se va face „punte” cu vineri, 16 august, și vor fi 4 zile libere.

Ultima minivacanță din 2024 este de Crăciun pentru că zilele libere, prima și a doua zi de Crăciun cad miercuri și joi. De menționat este faptul că zilele în care se face „punte” trebuie recuperate ulterior de cei care nu vor lucra în acea perioadă. Până la finalul anului mai sunt și alte libere prin lege, dar acestea cad în zile nelucrătoare: 1 iunie – Ziua Copilului este sâmbătă, la fel ca și 30 noiembrie – Sfântul Andrei sau 1 decembrie – Ziua Națională a României, acestea din urmă fiind sâmbătă, respectiv duminică.

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...