Ministrul Muncii susține că pensia minimă va ajunge la 1.900 de lei de la 1 septembrie

Ministrul Muncii susține că pensia minimă va ajunge la 1.900 de lei de la 1 septembrieMinistrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat, pe un post national de televiziune, că de la 1 septembrie pensia minimă pentru cei care au cotizat având salariul minim, va fi de peste 1900 de lei. De la 1 ianuarie anul acesta, pensia minimă este de 1281 de lei, iar de la 1 septembrie ar trebui să aibă loc o nouă creștere cu peste 84%.

„Printre cei care, de la 1 ianuarie primesc 1281 de lei (atât va fi pensia minimă), sunt români care au contribuit la bugetul de asigurări sociale de stat o singură zi – au avut un accident de muncă din cauza căruia și-au pierdut capacitatea de muncă și au intrat în sistemul public de pensii doar cu o zi de contributivitate, dar au indemnizația minimă socială, fiindcă au devenit pensionari încadrați în invaliditate.

Și tot în indemnizația minimă socială avem români care au contribuit la bugetul asigurărilor sociale de stat timp de 35 de ani – adică stagiul complet de cotizare – dar care timp de 35 de ani au fost pe salariul minim pe economie.

Din această cauză, pe actualele reglementări, practic venitul din pensie pe care-l primesc este tot de 1.125 de lei, cât era până anul trecut, dar 1.281 de lei, de la 1 ianuarie 2024. Și aici se face dreptate. Domniile lor vor avea o pensie ajustată.

În noua lege, am spus așa: ținem cont de contributivitate și la contributivitate veți constata că avem elemente importante – de exemplu, faptul că, inclusiv pentru sporurile nepermanente pentru care s-au reținut și achitat contribuții de asigurări sociale, vom avea puncte de pensie contributive, dar vom avea și acele puncte de stabilitate.

Punctele de stabilitate sunt bonusuri, sunt puncte suplimentare care se acordă pensionarilor care au muncit peste 25 de ani”, a declarat Simona Bucura Oprescu.

Pensionarii care au lucrat 35 de ani pe salariul minim pe economie, vor ieși astfel din indemnizația minimă pe economie. Pentru perioada situate între 25 și 30 de ani de contribuții, vor primi un punctaj suplimentar de 0,5 puncte pe an. Iar, pentru perioada 30-35 de ani vor primi un punctaj suplimentar de 0,75 de puncte pe an. Datorită acestor puncte de stabilitate vor avea o creștere a punctajului, o creștere a pensiei.

Din septembrie 2024 pensia minimă ar ajunge la peste 1.900 de lei, adică o creștere de 87,4%. Ministrul Muncii susține că toate pensiilor vor creşte, “ca urmare a recalculării, nicio pensie nu va scădea, pentru că se va menţine cuantumul cel mai mare în plată„.

Potrivit acesteia 95% dintre dosarele de pensii au fost evaluate, iar începând cu data de 4 martie, Casa de Pensii va începe procesul de recalculare, cu ajutorul unui soft special. Data de 4 martie este termenul de adoptare a normelor, după care se va trece la recalcularea pensiilor.

Angela Croitoru

Foto: cdep.ro

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...