Ministerul Sănătății a intervenit rapid și a dispus efectuarea unui control după crima de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Uciderea directoarei de îngrijiri Anca Daniela Patriche, de soțul ei, în cabinetul din secția Chirurgie, arată cât de expuși sunt personalul și pacienții, deopotrivă. Unitatea sanitară trebuie să prezinte urgent un set de măsuri. „Ministerul a cerut planul de protecție și pază a personalului și pacienților, o situație detaliată și un program punctual de măsuri care să fie implementat de spital după acest incident tragic. Aceasta, pe lângă acțiunea tematică de control ce începe de luni, privind aplicarea planurilor de conformare dispuse odată cu autorizația emisă la sfârșitului anului trecut”, ne-a declarat Anca Brândușa Movilă, directorul DSP Neamț.
Spitalul are sistem de supraveghere video, are paznici angajați, prea puțini și probabil insuficient pregătiți, iar accesul este monitorizat electronic doar pentru pontajul angajaților. Teoretic, fiecare secție are propriul program de vizită, când oricine poate intra în spital. Soțul Danielei Patriche a intrat în spital cu un cuțit în sacoșă în timpul orelor de vizită. A mers în cabinetul ei, a încuiat ușa și a înjunghiat-o de vreo 10 ori. (C.I.)