0:00

Mii de romașcani sunt săraci lipiți pământul, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Aproape 500 de romașcani au îndeplinit condițiile cerute de lege pentru a beneficia de scutirea de taxe și impozite locale. Dacă anul trecut, numărul beneficiarilor a fost de 333, însumând 21.300 de lei sumă suportată de buget, anul acesta numărul beneficiarilor a ajuns la 481, însemnând o scutire sau reducere de 30.938 de lei.

Cu alte cuvinte, 481 de romașcani au venitul lunar pe familie de 850 de lei, au ajutor social sau de șomaj și sunt pensionari. Acestora li se adaugă alte aproape 3.200 de pensionari și persoane cu handicap care vor primi anul acesta, din trei în trei luni, tichete valorice de 40 de lei, dacă venitul lor pe membru de familie nu va depăși 750 de lei. În plus, de ajutorul oferit de Uniunea Europeană constând în alimente s-au mai bucurat încă 5.000 de persoane care au îndeplinit condițiile cerute de lege.

O veste și mai proastă pentru cei care nu au venituri, dar primesc un oarece ajutor de la buget, este că în funcție de comportamentul avut pot pierde din facilități. Primarul Laurențiu Leoreanu a declarat că persoanele care sunt certate cu legea sau cu bunul simț riscă să rămână fără masa de la cantina socială în cazul în care se dovedește că nu au un comportament adecvat. Măsura vine și ca urmare a mai multor sesizări conform cărora unii beneficiari sunt agresivi cu angajați din sistemul de stat sau provoacă scandaluri în locuri publice. (C. MATEI)

Articolul precedentSimulare benefică la Liceul „Vasile Conta” Târgu-Neamț
Articolul următorDirectorii Spitalului Roman, confirmați cu acte