Mii de oameni l-au condus pe Todosia pe ultimul drum

Daniel Lucian Todosia

Foști colegi, handbaliști, prieteni din copilărie, profesori, antrenori de handbal, părinți, rude și foarte mulți curioși l-au condus pe ultimul drum pe campionul Daniel Todosia, decedat după o suferință de aproximativ 5 luni, cât a stat în comă, în urma unui tragic accident suferit chiar înaintea susținerii examenului de bacalaureat din această vară. Marea de oameni prezentă la slujba de înmormântare oficiată duminică, 12 octombrie, la Bicaz, i-a făcut pe mulți să recunoască faptul că populația orașului a fost marcată de moartea tragică a handbalistului nemțean într-un accident de circulație. Juniorii I ai LPS Piatra Neamț, foștii colegi ai lui Daniel Todosia, și-au amânat etapa de campionat pentru marți, 14 octombrie, de la ora 16, pentru a fi prezenți la înmormântare, alături de antrenorii Rita și Stelian Bursuc, care au trecut în tot acest timp prin toate stările sufletești: de la extazul cuceririi titlurilor de vicecampioni naționali și a medaliilor de aur la Olimpiada Sportului Școlar, la tristețea produsă de tragedia decesului fosului lor elev. Dumnezeu să-l ierte! (M. STOIAN)

Autor:

Ultima ora

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...

Botoșani. Șase percheziții într-un dosar de proxenetism. Trei persoane au fost duse la audieri

Polițiștii botoșăneni au efectuat, miercuri dimineață, 23 septembrie, șase...

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...

Suceava. Locuință distrusă de la o țigară

Locuința unei familii din Suceava, cartierul Burdujeni, a fost...

Trei bombe din Al Doilea Război Mondial, descoperite într-o pădure din Neamț

Echipa pirotehnică a ISU Neamț a descoperit, marți, 22...