După zilele frumoase și calde din ultima perioadă de timp, la începutul ultimei decade a lui Brumar condițiile meteo se schimbă radical. Specialiștii au emis o informare valabilă pentru toată țara și anunță precipitații, ninsori consistente în zona montană și intensificări ale vântului. Atenționarea este valabilă în intervalul 20 noiembrie, ora 10:00 – 23 noiembrie, ora 20:00.
„În intervalul menționat temporar vor fi precipitații în toate regiunile. În Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și în Dobrogea va ploua și pe arii restrânse vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În restul regiunilor pe parcursul zilei de miercuri vor fi ploi apoi vor predomina ninsorile. La munte va ninge și local se va depune strat de zăpadă consistent. Se vor acumula cantități de precipitații de 15…25 l/mp, iar cu precădere în vest și la munte, pe arii restrânse acestea vor depăși 30 l/mp. Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în toate regiunile, cu viteze în general de 50…60 km/h. La munte, rafalele vor depăși 70 km/h, iar cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali, în noaptea de joi spre vineri (21/ 22 noiembrie) și pe parcursul zilei de vineri (22 noiembrie) vor fi rafale de peste 90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada”, anunță Administrația Națională de Meteorologie.
Jumătatea de vest a județului Neamț este sub atenționare cod galben de intensificări ale vântului care se vor manifesta pe 20 noiembrie în intervalul orar 10:00 – 20:00. Meteorologii anunță vijelii în Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania, în nord-vestul Moldovei și pe litoral, cu viteze în general de 55…65 km/h. La munte vor fi rafale de 70…80 km/h, iar la altitudini mari, cu precădere în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali vor depăși 90 km /h.
(G. S.)
Foto: ANM