* la Vaduri, în dialog cu părintele şi poetul Dorin Ploscaru
– Părinte, aş vrea să ne vorbeşti despre proiectele tale începute aici, la Vaduri.
– Lucrurile se văd cu ochiul liber dragă Nicu. Sunt bucuros că anul trecut am organizat aici la Vaduri și la Piatra Neamț, ”Zilele de Poezie de la Vaduri” – încercăm și anul acesta ediția a II-a să vedem cu finanțarea… În rest, am organizat aici la Casa Rada, împreună cu soția mea, Laura, un curs de antreprenoriat pentru găsirea unui loc de muncă și dezvoltarea unei afaceri proprii – pentru tineri și șomeri – cursurile țin zece zile, câte două ore pe zi, sunt gratuite, suportul și mapa de curs sunt gratuite, se eliberează o Diplomă de absolvire în urma unui test și se oferă la încheierea cursurilor un premiu de 180 de lei fiecărui cursant înscris. Am făcut o troiță frumoasă din granit negru cu meșteri de la Șomcuta Mare, Maramureș, lângă lacul Vaduri (ctitor: familia Constantin Mitocaru), pe care recent am reușit s-o iluminăm (mulțumiri domnului Constantin Grigoroșoaia); am montat ulucele și burlanele la streașina bisericii precum și opritorile de zăpadă pe acoperiș. Am înălțat o altă troiță la stradă, lângă blocul ANL (ctitor Robert Cropacic) pe care o placăm acum cu piatră… am adus lemnele de foc pentru iarnă… după cum bine vezi, e ca la o casă de om, ca într-o familie,viața parohiei.
– Cu ce scriitori, de vârsta ta, te simţi mai apropiat sufleteşte şi de ce?
– Mă simt atașat și solidar de și cu scriitorii care înainte de a fi scriitori sunt oameni. Mă simt legat sufletește de caracter, de onestitate și modestie, de simplitate, de căldura umană și incontestabil de talent. Care talent trebuie dublat de muncă. Mă simt legat de oamenii care te privesc în ochi: ”Sufletul omului locuiește în ochi,” nu?! (Animus in oculis habebat!) Dacă ar fi să definesc în două cuvinte statura și statutul scriitorului l-aș cita pe Eminescu. Zice el așa în ”Scrieri politice”: ”Cultura este educațiunea minții. Educațiunea este cultura caracterului.” Îi port pe confrații și prietenii mei, scriitorii, în rugăciunile de la Proscomidie și Liturghie: atât pe cei plecați cât și pe cei rămași. E un exercițiu de admirație și o profesiune de credință în același timp.
– Ai scris cândva despre câţiva din marii ierarhi ai bisericii noastre ortodoxe care au pătimit pe timpul comunismului şi ai scris foarte frumos, emoţionant. Te gândeşti să publici o carte pe această temă?
– Bună idee. Și eu m-am gândit la un moment dat la acest lucru. Pe timpul când păstoream pagina ”Viața Spirituală” din ”Ceahlăul” am scris despre părintele Nicolae Grebenea despre părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, despre părintele Ștefan Veleșcu, despre părintele Iustin Pârvu, iată; despre părintele Arsenie Boca… pe mulți dintre dânșii i-am avut invitați și la emisiunea ”Cuvînt Bun” de pe Unu TV Neamț. Aș fi vrut, așa îmi propusesem să-i ”imortalizez” pe cei mai mari duhovnici ai vremii: mitropolitul Bartolomeu Anania, părintele Arsenie Papacioc, părintele Elefterie Mihai, iubitul meu duhovnic de la Agapia Veche, părintele Zenovie Ghidescu de la Nechit, părintele Ilarion Argatu, părintele Ioanichie Bălan; unii erau bolnavi, alții se mutaseră la Domnul. Dar cu cei cu care am apucat să fac fie un interviu, fie o emisiune… de ce nu o carte? Pe părintele Nicolae Grebenea, de exemplu, îl am pe reportofon, pe o casetă audio când a împlinit o sută de ani. Memoria acestor mari bărbați ai nației, se constituie în modele pentru noi cei de astăzi, dar mai ales pentru tineri. Memoria dă identitatea unui neam (vezi Memorie și Identitate a lui Karol Voytilla alias Papa Ioan Paul al II lea) și Memorialul Sighet. În concluzie, dragă Nicu, da, va fi o carte pe această temă, dacă dă Domnul sănătate, într-un viitor apropiat. Aș vrea cu ajutorul Domnului să pot continua ”Zilele Poeziei de la Vaduri”, să le pot fi de folos oamenilor, să îi pot orienta către o profesie, o meserie. Aș vrea să-mi pot scrie cărțile… să fiu sănătos în primul rînd, să fiu Păstor și Scriitor așa cum mă definea Ioan Holban ”Preot de mir și Poet cu Har”.
A consemnat Nicolae SAVA
