0:00

Medicii din Timișoara au vindecat 8 bolnavi de coronavirus, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPână acum, 8 oameni care s-au infectat cu coronavirus s-au vindecat, la Timișoara și au fost externați de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș. Conform declarației dr. Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al spitalului, preluată de publicația Opinia Timișoarei, este vorba despre o femeie de 38 de ani care a revenit din Italia, un bărbat care a stat alături de ea în același avion, nepotul bărbatului – de 16 ani și două colege de liceu de-ale acestuia, cu toții din Timisoara. Alți 3 pacienți tratați la Timișoara sunt din județul Hunedoara, ei fiind externați sâmbătă, 14 martie.

Medicul Virgil Musta, unul dintre doctorii care se ocupă de acești bolnavi, a mai precizat că în spital sunt internate 32 de persoane cu diagnostic confirmat de coronavirus si două suspiciuni. Pe lângă cei 8 pacienți externați deja, mai sunt încă doi care au fost tratați, primul test a ieșit negativ și urmează să li se repete analizele. Dacă și cel de-al doilea test iese negativ, ei sunt considerați vindecați și vor fi externați.

C.M.

Articolul precedentSituația oficială în Neamț: 102 persoane în carantină, aceleași 2 cazuri confirmate cu coronavirus
Articolul următorCoronavirus – Noi măsuri de carantină extinsă, suspendarea târgurilor auto și controale ale Inspectoratului Teritorial de Muncă