Măsuri radicale la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”

Măsuri radicale la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”De câteva zile, elevii Colegiului Național „Ștefan cel Mare” dn Târgu Neamț nu mai pot părăsi curtea liceului, cu excepția celor 15 minute din pauza mare sau în cazuri deosebite. „Prin această măsură pe care am aplicat-o dorim să intrăm îl legalitate. Legea spune că, școlile trebuie să fie împrejmuite și să se asigure securitatea elevilor. Este o prevedere legală, căreia noi ne supunem. Am înțeles și elevii care au nevoie de o gustare, așa că, în pauza mare le oferim posibilitatea de a ieși din curtea liceului pentru a merge să-și cumpere de mâncare. Până la ora 14.00, când se termină orele, cu excepția pauzei mari, porțile liceului sunt închise. Această măsură este pentru protecția lor. Nu ne dorim să intre persoane străine în școala noastră, care să ne perturbe procesul de învățământ. Sperăm ca și părinții să aprecieze această măsură, chiar dacă mai sunt și păreri împărțite. Pe artera din fața școlii avem și o circulație intensă și este spre binele lor. Mai ales că există și riscul unor accidente de circulație”, a declarat noul director al liceului, prof. Adina Margine.

Măsura luată de direcțiune a deranjat mai ales pe fumătorii înrăiți care obișnuiau să se destindă la teraselor din jur, în acest moment fiind nevoiți se se mulțumească cu un fum în spatele chioșcului cu produse alimentare din incinta liceului, ca să nu mai vorbim despre clasicele toalete ale școlii.

C.T. STURZU

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...

    Ai treabă la Registrul Comerțului din Neamț? Din 15 octombrie, nu vei mai putea plăti la casierie

    Persoanele care au de achitat tarife pentru servicii ale Registrului Comerțului trebuie să-și...

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...