ACTUALIZARE: Mașină răsturnată la Brusturi, trei răniți grav

Actualizare: Viteza în curbă a fost cauza producerii accidentului, după cum au stabilit polițiștii rutieri de la Târgu Neamț. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, a reieșit că șoferul, un bărbat de 71 de ani, din Suceava, a pierdut controlul volanului în momentul când a intrat în curba periculoasă cu viteză și s-a izbit de un cap de pod, iar din impact s-a răsturnat. „În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului auto și a două femei de 47 și de 77 de ani, din Suceava, pasagere în autoturism. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Femeile au fost transportate de ambulanțe la Spitalul Târgu Neamț, având mai multe contuzii, iar șoferul, rănit grav, a fost dus de la CPU Târgu Neamț, la Spitalul Municipal de Urgență Roman.

****Știre inițială****

Trei persoane au fost rănite, după ce mașina în care erau s-a răsturnat într-un șanț, aseară, 24 septembrie, la Brusturi. Accidentul s-a produs pe la ora 21 și a fost anunțat la 112. La fața locului au fost trimiși în ajutor pompierii de la detașamentul Târgu Neamț și echipaje medicale.

Pompierii au scos cele trei persoane rămase blocate în mașină. „Victimele (un bărbat de 72 de ani și două femei de 77 și 48 de ani) au fost preluate de echipajele de pe ambulanțe și transportate la CPU Târgu Neamț”, a declarat lt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...