O maşină de la Secţia rurală de Poliţie Ion Creangă a fost tamponată, luni, 27 iunie, de un „participant” la trafic, în satul Cotu Vameş, comuna Horia, pe DJ 107 C.
În maşina de poliţie erau doi agenţi „aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu”, după cum a precizat subcomisarul Constantin Irina, din cadrul Biroului de presă al Poliţiei Neamţ.
La un moment dat, poliţistul de la volan s-a angajat în depăşirea unui autoturism, care rula în aceeaşi direcţie, iar şoferul a virat brusc la stânga fără să se asigure. Ambele maşini au fost avariate, aşa că au urmat verificările de rigoare şi testarea şoferilor.
Nici poliţistul, nici tânărul, de 23 de ani, din Horia, care conducea cealaltă maşină, nu se aflau sub influenţa alcoolului. Acum, tânărul vinovat de producerea tamponării va trebui să suporte costurile reparaţiilor pentru ambele maşini. (C.M.)