Marţi fără apă la Piatra Neamţ, Roznov, Dumbrava Roșie, Săvinești şi Zănești

Compania Judeţeană Apa Serv anunţă că „va furniza apa potabilă cu presiune redusă până la oprire parțială”, marţi, 7 noiembrie, în 5 localităţi nemţene. Măsura este motivată de executarea „unor lucrări de reparaţii la reţeaua de distribuţie a apei potabile” şi va fi aplicată în intervalul orar 9:00-17:00. Sunt afectate următoarele zone:

  • municipiul Piatra Neamţ, începând de la Pârăul Cuejdi – Pod Spital, Pod Piață – până la comuna Zănești;
  • comunele Dumbrava Roșie, Săvinești, Zănești și orașul Roznov.

Marţi fără apă la Piatra Neamţ, Roznov, Dumbrava Roșie, Săvinești şi Zănești„Ne cerem scuze tuturor utilizatorilor afectaţi, pe care îi asigurăm că echipele Apa Serv fac tot posibilul pentru finalizarea lucrării într-un timp cât mai scurt şi pentru reluarea furnizării apei potabile. Pentru informaţii suplimentare, beneficiarii noştri pot suna la Dispeceratul Apa Serv care funcţionează non-stop, la numărul de telefon 0233/233340, sau pot accesa site-ul companiei„, mai precizează Apa Serv. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    O coloană de fum este vizibilă în muntele Ceahlău, în zona zona Grozăvești,...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...

    FOTO. Neamț. Zilier căzut cu capul într-un șanț

    Un bărbat care lucra cu ziua în curtea unui sătean din Oșlobeni, comuna...

    VIDEO. Măsuri de siguranță sporite la Iași de Hramul Sf. Cuvioase Parascheva

    Începând de joi, 8 octombrie 2026, Iașul devine locul de întâlnire al pelerinilor...

    „Zboruri”, concert, joi seară, la Cafeneaua Monotua din Piatra-Neamț

    Trei muzicieni din zone diferite — folk, etnojazz, muzică clasică și jazz —...

    Scandal într-un bar din Girov – doi tineri au fost reținuți

    O bătaie a izbucnit în seara de 7 octombrie, în jurul orei 18.00...

    Se schimbă vremea în Moldova: cald până duminică, apoi ploi și răcire de la începutul săptămânii viitoare

    Vremea rămâne mult mai caldă decât normal în Moldova până la sfârșitul săptămânii. Duminică vin ploile, iar de luni temperaturile scad, cu minime de până la 0 grade pe 14 octombrie.