Margareta Mihăilescu a fost repusă director la Casa Culturii Târgu Neamţ, la scurt timp după ce se anunţase încetarea de drept a contractului de management și a mandatului de director.
Funcţia chiar fusese preluată, în regim interimar, de către city-managerul Vasile Apopii.
În august, Margareta Mihăilescu pleca din funcție, ca urmare a depunerii dosarului de pensionare, iar luna aceasta este repusă în drepturi, deoarece în contractul de management, semnat cu Primăria Târgu-Neamț, se specifică clar că mandatul expiră în 2018. Vina este, se pare, a unor angajați din primărie care nu au informat aleșii locali, în timp util, de durata contractului.
„Împlinind vârsta de pensionare am fost chemată la Resurse Umane să mă anunțe. Gestul lor era legal, doar că au uitat de acest contract. Apoi, mi s-a arătat acest contract, un contract de management cu nr. 61 din 20.12.2013 încheiat între primărie, Casa Culturii și mine, în care am fost numită director până în 2018”, a declarat Margareta Mihăilescu.
Ea a adăugat că există specificate condiţiile în care poate înceta contractul: rezultatul evaluării managementului este nesatisfăcător; expirarea duratei pentru care a fost încheiat contractul; managerul nu mai îndeplinește oricare dintre condițiile prevăzute la articolul 3 din OUG 189 (are cetățenie română, are capacitate de exercițiu deplină); nu întrunește condițiile de studii, de pregătire culturală și managerială. Margareta Mihăilescu consideră că îndeplineşte toate aceste condiţii.
Ea a mai menționat că nu ține cu dinții de scaun: „Dacă e să plec aș vrea să plec onorabil. Nu vreau să intru în dizgrația nimănui. Dacă se vrea să plec îmi depun imediat demisia. Dar să știu și de ce, pentru că deocamdată nu am înțeles nici eu. Nu știu cine este vinovat de această situație, dar cineva nu a fost informat în timp util sau cineva nu a vrut să fie informat. Poate, am supărat pe cineva căruia i-am spus să nu mai mănânce semințe în sala de spectacole. Deocamdată nu am primit nici un mesaj de la primărie care să-mi confirme că nu mai sunt dorită”.
Despre aceată situație ne-a oferit un punct de vedere și city-managerul Vasile Apopii: „Cei de la Resurse Umane nu au luat în calcul o lege din iulie anul acesta care spune că persoanele cu un contract de management pot alege dacă continuă sau nu să rămână directori. În ceea ce o privește pe doamna Mihăilescu criteriile de performanță sunt foarte bune , chiar nu avem nimic să-i reproșăm. Va rămâne în continuare director și doar în condițiile în care își va da demisia, nu va mai fi”. (C.T. STURZU)