Astăzi marcăm Ziua Internațională a Egalității de Remunerare. Cu acest prilej vreau să reamintesc că susțin promovarea măsurilor prin care femeile să fie plătite egal cu bărbații, mai ales când fac aceeași muncă.
Pentru că femeile sunt plătite mai puțin decât bărbații. Decalajul salarial de gen este estimat la 20%. Aceasta înseamnă că femeile câștigă 80% din cât câștigă bărbații, deși aceste cifre subestimează amploarea reală a diferențelor de remunerare între femei și bărbați, în special în țările în curs de dezvoltare.
Prin eliminarea decalajului de gen în salarii, putem construi o lume mai echitabilă și mai prosperă pentru generațiile viitoare.
Mai mult chiar, potrivit unor date publicate de United Nation se estimează că reducerea decalajului de gen ar putea oferi economiei globale un impuls de 7 trilioane de dolari.
Așa vom arăta respect față de valoarea muncii pe care o fac femeile din lumea întreagă, care din păcate, în ciuda faptului că merită, totuși sunt plătite mai puțin decât bărbații.
Activitatea mea se va concentra și pe viitor pentru a consolida o economie în care valoarea muncii să fie apreciată fără discriminare și pentru o societate în care egalitatea să fie norma, nu excepția.
Mai multe detalii puteți citi aici.
Mara Calista, deputat PNL